Ministrul Agriculturii, la Stânca: Este sărbătoare aici. Această investiție înseamnă să irigăm terenul din zonă, să pornim o stație care nu a mai funcționat de un sfert de veac

petre daea ministrul agriculturii 1Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a declarat mulțumit de faptul că lucrările la staţia de Pompare a Apei Stânca-Coștești au fost finalizate mult mai devreme decât data inițială, respectiv pe 15 iulie. El a apreciat efortul lucrătorilor ANIF, dar și a constructorului și a catalogat acest moment drept ”sărbătoare”.

În vizita efectuată pentru a treia oară la Stânca, ministrul a fost însoțit și de directorul ANIF.

like facebook, stiri, botosaniE a treia vizită, după Manoleasa, și am văzut aici distrugerile. Ce vedeți dvs aici e cu totul diferit. Iată uimirea la care dvs făceați referire, dar eu nu eram uimit de ceea ce am găsit aici, pentru că știam ce trebuie să se întâmple. Și iată că astăzi s-a realizat. Știam termenul de punere în funcțiune pe data de 31 iulie, iată că a fost mai devreme. Constructorul a fost gata pe 15 iulie. Am discutat cu domnul director de la ANIF căruia vreau să-i mulțumesc și să îl felicit pentru că este un colaborator excepțional al meu, cu care fac lucruri extraordinare în țară, și iată-l aici, la locul faptei, care m-a ținut la curent de fiecare dată cu etapele de executare a lucrării. Această investiție înseamnă să irigăm terenul din această zonă, să pornim o stație care nu a mai funcționat de un sfert de veac și puteți să vedeți cele două agregate care nu au intrat în reabilitare cum arată. Să vedeți cum de-a lungul vremii uitarea, neglijența și lipsa de respect, lipsa de curaj de a face ceva în țara asta au lăsat în paragină această zonă care a fost acoperită de vegetație. De altminteri, o să vedeți canalul de 7,5 km și când am venit aici acel canal nu se vedea. Nu se putea observa, ci vedeai că în zona respectivă este vegetație forestieră.  Pe acel canal era vegetație forestieră erau arbori care depășeau grosimea trupului uman, oamenii au lucrat din zonele apropiate, de la ANIF, de la Băcău au lucrat aici 40 de oameni ca să defrișeze acel canal și să poată să funcționeze astăzi. Iată, este sărbătoare aici, din punctul meu de vedere, și o sărbătoare a muncii, a respectului”, a menționat Petre Daea.

Oficialul a declarat că deja sunt contractate cu ANIF 1100 de hectare pentru această stație, din 3000 hectare.

One thought on “Ministrul Agriculturii, la Stânca: Este sărbătoare aici. Această investiție înseamnă să irigăm terenul din zonă, să pornim o stație care nu a mai funcționat de un sfert de veac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *