Prefectul, întâlniri cu primarii din județ pe tema pestei porcine: Vorbim de necesitatea de a face echipă- autorităţi şi comunităţi, şi a ne pregăti pentru cel mai rău scenariu

sedinte zonale PPA005Timp de trei zile, prefectul Dan Şlincu şi reprezentanţii mai multor instituţii cu rol de prevenire şi control au participat la nouă şedinţe zonale în şase localităţi, organizate la iniţiativa Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Rolul acestor şedinţe a fost conştientizarea factorilor locali în legătură cu pericolul pestei porcine africane şi consecinţele apariţiei unui astfel de focar pe teritoriul judeţului.

Şedinţele s-au desfăşurat la Darabani, Dorohoi, Truşeşti, Săveni, Flămânzi şi Botoşani şi au participat reprezentanţii UAT-urilor din zonă, reuniţi în Unităţile Locale de Sprijin. Acestea sunt structuri locale, subordonate Comitetului Local de Combatere a Bolilor, conduse de primari şi care au în componenţă viceprimarul, secretarul UAT-ului, medicul veterinar concesionar şi şeful postului de poliţie.

like facebookPrefectul Dan Şlincu a subliniat că întrunirile se doresc a fi un sprijin real în activitatea unităţilor administrativ- teritoriale, punându-se astfel faţă în faţă autorităţile cu rol de prevenire şi combatere a bolilor- DSVSA, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Protecţie a Mediului, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă- cu factorii locali.

Sunt focare de pestă porcină africană în patru judeţe şi fără îndoială că poziţia noastră, la graniţa cu Moldova şi Ucraina, ne vulnerabilizează în foarte mare măsură. Pierderile economice sunt uriaşe şi din acest punct de vedere pierde întreaga ţară, nu doar judeţele afectate. Necesitatea acestor întâlniri a apărut şi din cauza faptului că în majoritatea unităţilor administrativ- teritoriale nu s-a identificat încă zona care să fie folosită pentru neutralizarea animalelor depistate cu PPA. Vorbim de o suprafaţă de sacrificiu, de 10/ 10 metri, situată în afara zonei locuite, care să nu mai fie ulterior folosită nici ca păşune, nici ca teren arabil. Cred că a cam trecut vremea corespondenţei între instituţii şi primării şi a venit momentul să sprijinim în mod real şi concret comunităţile să se pregătească pentru eventualitatea că virusul PPA va pătrunde şi pe teritoriul judeţului”, susţine prefectul Dan Şlincu.

Tocmai în sensul sprijinirii comunităţilor, prin ordinul prefectului, s-a constituit o comisie formată din reprezentanţi ai DSVSA, DSP, APM, SGA şi ai Direcţiei Agricole care să se deplaseze în întreg judeţul şi să ajute Unităţile Locale de Sprijin să identifice suprafeţele care ar putea fi folosite drept „cimitire” pentru porcii sacrificaţi în urma depistării virusului PPA.

Vorbim de necesitatea de a face echipă- autorităţi şi comunităţi-, şi a ne pregăti pentru cel mai rău scenariu. Fac un apel la botoşănenii care au porci în gospodării- în cazul în care observă simptome de orice fel la animal, să contacteze de urgenţă medicul veterinar. Statul despăgubeşte proprietarii de porci cu PPA la preţul pieţei iar acest lucru nu este de neglijat”, a completat Dan Şlincu.

One thought on “Prefectul, întâlniri cu primarii din județ pe tema pestei porcine: Vorbim de necesitatea de a face echipă- autorităţi şi comunităţi, şi a ne pregăti pentru cel mai rău scenariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *