FOTO Muniție neexplodată distrusă la Copălău

munitie coplauInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a desfăşurat miercuri, în poligonul militar Copălău, o şedinţă de distrugere a muniţilor rămase neexplodate, descoperite pe raza judeţelor Botoşani.

Operaţiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a inspectoratului, condusă de colonelul Ștefan Ușurelu.  Măsurile de siguranţă au fost asigurate de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani.

like facebookPersonalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică a distrus 15 elemente de muniţie, preponderent muniție de artilerie şi bombe de aruncător. Pentru distrugere au fost folosite 21  kilograme echivalent de exploziv.

Muniţia a fost descoperită, în special, în spaţii locuite din mediul rural, pe timpul executării unor lucrări gospodăreşti, în prima jumătate a anului 2018.

Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunţe ISU sau Poliţia prin numărul unic de urgență 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

munitie copalau

munitie copalau

One thought on “FOTO Muniție neexplodată distrusă la Copălău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *