Comunicat Moder Calor: Studiu alarmant privind centralele de apartament

Acad. Gheorghe BengaGazele arse de centralele indiviaduale pe gaz pot cauza cancer pulmonar. Efectele acestora asupra sănătății populației se vor vedea în timp

 „Evacuarea gazelor arse de la microcentralele termice [] este egal cu a pune oamenii să respire zi şi noapte la ţevile de eşapament ale maşinilor” a afirmat, cu ocazia participării la un simpozion științific internațional, profesorul american Douglas Fowler – un reputat expert american în probleme privind recunoaşterea, evaluarea şi controlul factorilor de risc cauzaţi de poluarea mediului ambiental şi profesional.

Sunteți dispuși să inspirați zi de zi gazele arse dintr-o țeavă de eșapament aflată în apropierea dumneavoastră? Dar să va expuneți copilul unei astfel de situații?

Mulți dintre dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri, faceți asta, fără să conștientizați această stare de fapt. Coșul de fum al centralei vecinului, care se află la un metru de fereastra dumneavoastră, nu este altceva decât o țeavă de eșapament, care evacuează gaze nocive , pe care familia dumneavoastră le inspiră zilnic.

Chiar dacă fumul rezultat în urma arderii gazului metan este incolor și nu are miros la fel de puternic ca în cazul arderii altor combustibili, nu înseamnă că el nu există și că nu e la fel de periculos. Cercetătorii susțin că gazele arse de centralele termice individuale sunt cancerigene și că în timp se vor vedea efectele acestei poluări. Pe astfel de considerente, unele țări, precum Ungaria, au interzis utilizarea centralelor individuale în aglomerări urbane. Bineînțeles că, din rațiuni strict comerciale, producătorii de centrale nu au nici un interes să ne spună aceste adevăruri, ba chiar încearcă să ni le ascundă.

La rândul său, academicianul român, prof. univ. dr. Gheorghe Benga, a efectuat timp de 15 ani studii elaborate în privința efectelor pe care le au gazele arse de centralele de apartament asupra sănătății oamenilor, iar concluziile sale au fost mai mult decât îngrijorătoare – acţiunea combinată a poluanților rezultaţi din arderea gazului natural în centralele termice poate provoca numeroase efecte adverse: iritaţia ochilor, a faringelui, a sinusurilor şi căilor respiratorii, bronşite şi alte boli respiratorii, alergii și astm. De departe însă, cel mai mare risc este cel de cancer pulmonar, produs de nanoparticulele conținute de gazele arse și care, odată inspirate, își vor arăta efectul nociv în timp.

Toate semnalele de alarmă trase de academicianul Gheorghe Benga, atât public, cât și instituțional, au rămas deocamdată fără efecte, rezultatele cercetărilor sale lovindu-se de ignoranța românilor în privința riscurilor la care ei se expun voluntar.

Soluția propusă de cercetătorul român este eliminarea surselor de poluare și utilizarea sistemelor centralizate, care utilizează centrale montate în exteriorul aglomerărilor urbane, astfel încât acestea să nu afecteze calitatea aerului respirat de populație.

Detaliile cercetărilor profesorului Gheorghe Benga, în privința efectului nociv al centralelor individuale asupra sănătății oamenilor, sunt publice și pot fi aprofundate la o simplă accesare pe Google.

Sursa< comunicat Modern Calor

One thought on “Comunicat Moder Calor: Studiu alarmant privind centralele de apartament

  1. Asemenea comunicat e destinat analfabetor functional …
    sau necunoscãtorilor si alarmistilor !
    E mult prea mult de scris ca sã înteleagã chiar toti dar e de ajuns a explica asa : arderea metanului degajã doar CO2 si apã – e chiar mai curat decât arderea de lemn în sobã !
    Cât despre randament , uite centrala mea are un randament de 94% dupã peste zece ani de folosire
    pe când instalatia asta de încãlzire centralizatã unde acelasi gaz e ars tocmai la CET , randamentul nu are nici o sansã sã treacã de 70%
    deci consum mai mare , poluare mai multã.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *