FOTO! Drumul Rădăuți Prut-Manoleasa a fost asfaltat

drum Manoleasa radauti prutJudeţul Botoşani scapă de eticheta de „singurul judeţ din ţară cu drum naţional de pământ” odată cu încheierea lucrărilor de etanşeizare a DN 24C Rădăuţi Prut-Manoleasa.

Astăzi, la vizita prefectului Dan Şlincu în teren, se asfaltau ultimii metri de drum din sectorul pe care s-au executat îmbrăcăminţi bituminoase uşoare, între km 106 şi km 142. Potrivit şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, urmează etapa marcajelor şi completarea acostamentelor cu balast. Recepţia finală va avea loc în prima decadă a lunii august, atunci când de altfel contractul cu executantul lucrărilor ajunge la termen.

like facebookValoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de lei incluzând TVA, banii fiind asiguraţi de Guvern.

Prefectul Dan Şlincu a apreciat mobilizarea exemplară a tuturor factorilor implicaţi în lucrările de asfaltare a acestui drum, considerat o ruşine a judeţului Botoşani.
Lucrările pe DN 24C au început anul trecut, cu nivelarea cu balast a drumului şi reprofilare, apoi asigurarea cotei şi pantei în vederea turnării straturilor de asfalt.  Ulterior, a fost turnat asfalt bituminos, cu o grosime de cca. 4 cm, şi un strat de uzură de aproximativ 3 cm.

drum Manoleasa 12 iun007

drum Manoleasa 12 iun004

drum Manoleasa radauti prut

drum Manoleasa 12 iun002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *