Două funcții de conducere în Poliția Botoșani, scoase la concurs. Vezi despre ce posturi este vorba!

ijp Botosani, stiri, politie, botosaniInspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani scoate la concurs, în această lună, două posturi de conducere. Este vorba de posturile de șef secție II la Secția 6 Poliție Rurală Pomîrla şi cea de șef secție II la Secția 7 Poliție Rurală Darabani, poziția 0808 din Statul de organizare al unității.

Funcţia  este prevăzute cu  gradul profesional de comisar şef  de poliţie, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie.

like facebook, stiri, botosaniCandidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  • să fie ofițeri de poliţie
  • să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la testarea psihologică pentru promovarea în funcţii de conducere;
  • să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni
  • disciplinare şi să nu fie  puşi la dispoziţie în condiţiile Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu    modificările şi completările ulterioare sau faţă de care să nu fi fost pusă în mişcare   acţiunea penală;
  • să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  • să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
  • să aibă 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs (sau specialităţi asimilate);
  • să dețină/să obțină autorizație de acces la informaţii clasificate din clasa „Secret de stat”, nivel „ Secret”;
  • să dețină/să obțină aviz de organ de cercetare penală al poliției judiciare;
  • să dețină permis de conducere;
  • să aibă o vechime în muncă /din care în MAI de minim 3 ani;
  • se deţină gradul profesional de minim subinspector de poliţie.

Concursul va avea loc la data de 26. iunie 2018, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, iar proba de  concurs va consta în susținerea unui  interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video.

Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare este minim 7,00, candidaţii fiind declaraţi „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la interviul structurat pe subiecte profesionale.

 

Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani din municipiul Botoșani până cel târziu vineri, 8 iunie 2018, ora 12.00.

One thought on “Două funcții de conducere în Poliția Botoșani, scoase la concurs. Vezi despre ce posturi este vorba!

  1. Bani aruncați pe apa sâmbetei ! Aceste funcții sunt inutile și cu toate că toți șefii din poliție știu asta, continuă să le susțină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *