Botoșănean prins la volan cu un permis de conducere fals. Polițiștii l-au oprit din cauza vitezei

Un bărbat de 39 de ani, din județul Botoșani, care conducea o mașină pe DN2E, în comuna Păltinoasa, a fost oprit de polițiști din cauza vitezei cu care circula, însă oamenii legii au descoperit că acesta avea permisul fals.

Luni, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control autoturismul, înregistrat de aparatul radar al poliției în timp ce rula cu viteza de 71 km/h pe un sector de drum cu limită 50 km/h și șoferul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorități din străinătate.

like facebook, stiri, botosaniÎn urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere prezentat nu figurează ca fiind înregistrat, iar bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural”, precizează Poliția Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *