Săptămâna porţilor deschise la Agenția de Protecția Mediului Botoşani

apm botosaniAgenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani organizează, în această perioadă, campania de informare și conștientizare „Zilele Mediului 2018”, iniţiativă dedicată sărbătoririi, pe 5 iunie 2018, a Zilei Mondiale a Mediului

Programul de activităţi stabilit, în colaborare cu unităţi de învăţământ şi instituţii partenere,  cuprinde: lecţii deschise în şcoli, expoziţii de desene şi fotografii, simpozioane, dezbateri pe teme legate de mediu, activități practice, etc..

like facebook, suceava, news, stiriTema aleasă în acest an de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu: „Combate poluarea cu plastic” atrage atenția opiniei publice asupra uneia din cele mai mari amenințări de mediu din zilele noastre. În fiecare an sunt folosite peste 500 miliarde de pungi de plastic, iar 13 milioane de tone de plastic sunt deversate în ocean. „Dacă nu schimbăm modul în care plasticul este produs și folosit, în 2050 oceanele vor conține mai mult plastic decât pește. Singura soluție pe termen lung este reducerea deșeurilor din plastic, printr-o reciclare și o reutilizare sporite. Aceasta este o provocare pe care cetățenii, industria și administrațiile trebuie să o soluționeze împreună.”, au declarat oficialii europeni.

Dintre cele mai importante activităţi desfăşurate în aceste zile menţionăm: “Săptămâna porţilor deschise la APM Botoşani”, campania de informare “Faţă în faţă cu specialiştii de mediu”, participarea la activităţile desfăşurate în cadrul  Concursului naţional de protecţie a mediului „Si gestul tău contează”– ediţia a XII-a, participarea la simpozioanele “Biodiversitate şi dezvoltare durabilă” şi “Noi şi natura”.

Marți 5 iunie 2018 va avea loc, pe Pietonalul Unirii, la ora 11,  o campanie de informare stradală dedicată combaterii poluării cu plastic la care vor participa elevi și cadre didactice de la școlile botoșănene.

“Este momentul potrivit să regândim modul în care folosim obiectele de plastic în viața noastră de zi cu zi. În prezent, conform informațiilor oficiale,  doar o mică cantitate din deșeurile de plastic generate la nivel mondial este reciclată.Foarte multe din aceste deșeuri ajung în natură, mări, oceane și chiar în mâncarea noastră. Ce putem face noi: să utilizăm mai puține obiecte de plastic de unică folosință, să folosim sacoșe durabile, rezistente, să cumpărăm mai des alimente în vrac. Dar cel important este chiar mesajul transmis la nivel mondial în această zi: Dacă nu poți să-l reutilizezi, refuză-l. ” a declarat directorul executiv al APM Botoşani, Eugen Mateciuc.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *