Grădinițe noi în trei localități din județ. Vezi unde!

gradinita Baluseni (1)Trei comunităţi botoşănene se vor putea bucura de grădiniţe noi, cu câte trei grupe, construite printr-un program al Guvernului României, cu finanţare de la Banca Mondială. Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au fost prezenţi la recepţiile lucrărilor, alături de comisiile numite prin ordin de către Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei  Şcolare şi Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

like facebook, stiri, botosaniAstfel, prefectul Dan Şlincu a participat la recepţia grădiniţei din Cristineşti, iar subprefectul Daniela Lozneanu la recepţia unităţilor de învăţământ timpuriu din Draxini, comuna Băluşeni, şi Broscăuţi.
În toate cele trei cazuri, autorităţile locale au pus la dispoziţie terenul pe care s-au construit grădiniţele şi partea de utilităţi, urmând ca după recepţia lucrărilor de interior, să continue cu amenajarea curţilor şi a spaţiilor de joacă exterioare.
Inaugurarea propriu-zisă a celor trei unităţi va avea loc la începutul anului şcolar viitor, atunci când micii beneficiari sunt aşteptaţi la grupe.
Consider că educaţia este definitorie pentru viitorul unei ţări şi nu cred că mediul rural ar trebui să fie dezavantajat în vreun fel faţă de urban. Şi copiii din rural merită grădiniţe noi, cu grupuri sanitare interioare”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Cristinesti (2) gradinita nou

Baluseni (4) gradinita

One thought on “Grădinițe noi în trei localități din județ. Vezi unde!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *