A încercat să păcălească poliţiştii de frontieră și s-a ales cu dosar penal. Cum a vrut să treacă un șofer frontiera

politie politist frontieraUn bărbat este cercetat de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut pentru încălcări la regimul circulației pe drumurile publice.

În data de 25 mai, în jurul orei 14.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Valerian C.,  cetăţean român, în vârstă de 66 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România.

like facebook, stiri, botosaniBărbatul a prezentat la controlul de frontieră documentele autoturismului, însă poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numere aparţin unui autovehicul marca Fiat Ducato.

Polițiștii au procedat la efectuarea de verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că autoturismul marca Peugeot prezentat pentru control avea număr de înmatriculare provizoriu, iar persoana in cauza a montat pe autoturism numerele de înmatriculare care aparţineau unui alt autovehicul, proprietatea sa.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procedat astfel pentru a putea ieşi din ţară cu auto marca Peugeot, care nu avea numere de înmatriculare definitive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *