FOTO! Autoturism Volkswagen, ticsit cu colete cu țigări, ascuns sub nişte coceni de porumb

masina coceni tigariPoliţistii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 25.470 de pachete cu ţigări de contrabandă pe care mai multe persoane încercau să le introducă ilegal în ţară şi apoi să le comercializeze pe piaţa neagră de desfacere.

 În data de 23 mai, pentru verificarea unor informații deținute, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au organizat și desfășurat o acțiune specifică în zona de responsablitate.

like facebookAstfel, în cadrul acțiunii desfășurate pe raza localității de frontieră Coţuşca, județul Botoşani, a fost descoprit, ascuns sub nişte coceni de porumb, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, în care se aflau mai multe colete cu ţigări.

La cercetarea la fața locului, pe banchetele din spate ale autoturismului au fost găsite şapte colete învelite în folie de culoare neagră, prevăzute cu chingi pentru transport.

În cele şapte colete s-a descoperit cantitatea totală de 220.000 ţigarete (11.000 pachete), marca Ritm, de provenienţă R. Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura indisponibilizarii autoturismului folosit la activitatea infracţională precum şi a  ţigaretelor descoperite, cu o valoare estimată de peste 125.000 lei.

În data de 22 mai, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iaşi, pe timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, două persoane care transportau în spate colete cu ţigări, dinspre malul râului Prut către localitatea Icuşeni. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 60.000 ţigarete (3.000 pachete) marca Ritm, în valoare totală 27.600 lei.

În data de 21 mai a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, pe timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care transportau în spate colete cu ţigări, dinspre malul râului Prut către localitatea Cotu Miculinţi, judeţul Botoşani. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 229.400 ţigarete  (11.470 pachete)  mărcile Ashima şi Ritm, în valoare totală 106.580 lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de persoanele identificate în cele trei cauze, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională.

One thought on “FOTO! Autoturism Volkswagen, ticsit cu colete cu țigări, ascuns sub nişte coceni de porumb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *