Prețurile la pompă vor crește. Petrolul, cel mai ridicat preț din noiembrie 2014 încoace

Carburanţii se vor scumpi din nou în perioada următoare. Asta deoarece preţul petrolului continuă să crească pe pieţele internaţionale. A depăşit astăzi pragul de 80 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014 încoace, iar asta se va vedea la pompă.Carburanţii s-au tot scumpit în ultima perioada. Spre exemplu, comparativ cu toamna anului trecut, preţul unui litru de benzină este cu aproximativ un leu mai mare. Atunci, benzina şi motorina puteau fi cumpărate cu aproximativ 4 lei şi 60 de bani pe litru. Acum, la pompă, prețul unui litru de benzină este de 5 lei și 69 de bani, iar prețul unui litru de motorină este de 5 lei și 82 de bani.

like facebook, suceava, news, stiriCreşterea a fost cauzată de reintroducerea supraaccizei la carburanţi şi creşterea cotaţiei la petrol.

Barilul de petrolul s-a scumpit cu mai bine de 7 procente doar în ultima lună. Acest avans vine pe fondul informaţiilor din ultimele zile potrivit cărora Washingtonul ar putea să impună sancţiuni împotriva companiilor europene care fac afaceri cu Iranul după retragerea Statelor Unite din acordul nuclear. Iar astăzi, gigantul francez Total a anunţat că ar putea renunţa să mai extragă gaze naturale din Iran dacă nu primeşte o derogare.

4 septembrie 2017

– preţul benzinei: 4,65 lei/l

– preţul motorinei: 4,61 lei/l

17 mai 2018

– preţul benzinei: 5,69 lei/l

– preţul motorinei: 5,82 lei/l

Cotaţia petrolului

– 19.04.2018: 74,4 $/baril

– 17.05.2018: 80,1 $/baril

Sursă: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *