Un medic pediatru susține necesitatea unui cabinet de planning familial pe lângă medicul de familie: Am văzut copii care își încep viața sexuală la vârsta de 11-12 ani

tamara ciofu primarUn medic pediatru botoșănean susține necesitatea existenței unui cabinet de planning familial pe lângă medicul de familie, astfel încât fenomenul mamelor minore să poată fi ținut sub control. Tamara Ciofu spune că nașterile premature se datorează faptului că sunt foarte multe tinere sub 18 ani care nasc copii. Mai mult, elevele ajung să devină mame și datorită faptului că nu cunosc noțiuni despre educația sexuală si contraceptivă.

Numai în primele patru luni ale anului în curs, 30 de mame minore au adus pe lume copii, la Maternitatea Botoșani.

like facebook”Trebuie ca medicul de familie să fie susținut și încurajat să ia inițiativa locală și această activitate să-i fie decontată de Casă, respectiv Educație pentru sănătatea sexuală. Aceasta este una din temele pe care medicul de familie trebuie să o aibă în vedere ca și activitate profesională la cabinetul său. Distribuirea de materiale anticoncepționale prin cabinetul medicului de familie ar fi o altă măsură, iar în al treilea rând și școala trebuie să aibă partea de contribuție de informare prin educație pentru sănătate și asupra acestei teme. Din nefericire, sunt o serie de părinți care și-au făcut publice nemulțumirirea vizavi de această inițiativă, considerând că se intră abuziv în viața intimă și pudoarea copiilor, și atunci au solicitat ca aceste lucruri să fie făcute de la o vârstă mai mare sau poate deloc. Am văzut copii și de la vârsta 11-12 ani care își încep viața sexuală, și atunci cred că această reticență a familiilor poate să facă mai mult rău decât bine”, a menționat medicul Tamara Ciofu. .

Deputatul botoșănean crede că pe lângă școală, care are un rol deosebit în transmiterea informațiilor, și medicul de familie, un rol important îl are și comunitatea, respectiv preotul care poate să se implice în aceste supravegheri educaționale.

Militez ca pe lângă parohii să se facă și așezăminte sociale, unde copii să vină după școală să servească o masă, să-și facă lecțiile și să fie supravegheați serios”, a mai spus medicul pediatru.

One thought on “Un medic pediatru susține necesitatea unui cabinet de planning familial pe lângă medicul de familie: Am văzut copii care își încep viața sexuală la vârsta de 11-12 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *