Fără precedent! Mitropolia se judecă cu un răspopit din Botoșani ca să-l dea afară din biserică

Ioan Ungureanu, preot schit oraseni deal- botosaniMitropolia Moldovei şi Bucovinei trece prin unul dintre cele mai mari scandaluri din ultimii ani. Totul a pornit de la acuzaţiile de erezie la adresa Înaltpreasfinţitului Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, lansate de fostul preot Ioan Ungureanu, din parohia Schit Orăşeni, judeţul Botoşani.

Potrivit Ziarul de Iași, preotul caterisit în primă fază pentru mai multe abateri, cea mai gravă fiind schisma de biserică prin nepomenirea ierarhului la Liturghia de duminică, dar şi despre episodul de anul trecut din noiembrie, când o echipă venită de la Iaşi să îl instaleze pe noul preot şi să îl dea afară pe Ioan Ungureanu a fost alungată din sat de credincioşi, fiind acuze de violenţe din ambele tabere. În această perioadă, însă, situaţia a degenerat dincolo de orice alt caz similar petrecut până acum în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: fostul preot Ioan Ungureanu refuză să părăsească locaşul de cult, preotul care ar trebui, în mod oficial, să îi ţină locul nu are unde să slujească, iar MMB l-a dat în mod oficial în judecată pe Ioan Ungureanu.

Obliga enoriaşii să dea foc la carduri

Nu mai există precedent pentru că niciodată nu a mai fost cazul de explicaţii suplimentare în astfel de cazuri. E pentru prima oară când Mitropolia dă în judecată un preot, s-ar putea chiar să fie prima oară când în toată Biserica Ortodoxă Română are loc un astfel de caz“, au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ surse din cadrul MMB. Situaţia conflictuală de la Schit Orăşeni se agravează pe lună ce trece.

De Paşte, la slujba de Înviere au mers doar acei credincioşi care-l urmează pe Ioan Ungureanu, iar preotul Ovidiu Lăzărescu, trimisul oficial al Mitropoliei la parohia respectivă, a slujit doar scurte pomeniri în cimitirul din sat. „Ziarul de Iaşi“ a reuşit să afle şi mai multe informaţii cu privire la dosarul care a stat la baza caterisirii preotului. În afara faptului că acesta nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, nici la Consistoriul Eparhial şi nici la Consistoriul Patriarhal, invocând faptul că „el este singurul canonic şi corect, iar comisiile ar trebui să fie compuse doar din ierarhi care nu au fost în Creta“, Ioan Ungureanu a săvârşit şi o altă serie de abateri.

Spre exemplu, sursele din cadrul Mi­tropoliei au precizat că s-a constatat faptul că el a construit o capelă pentru care nu a cerut autorizaţie de la nimeni, dar are şi plângeri penale făcute de compania E.ON pe numele său fiindcă s-ar fi branşat ilegal la reţeaua electrică şi folosea curentul pentru iluminatul casei parohiale, a curţii şi încălzire, iarna, cu calorifere electrice. Însă unul dintre cele mai grave lucruri de care este acuzat este acela că ar fi încurajat enoriaşii să dea foc cardurilor de sănătate fiindcă, scris invers, cuvântul card înseamnă drac, şi oamenii ar fi fost „înseriaţi, fiecare devenea un cod de bare“.

Există şi unele mărturii ale sătenilor consemnate de Arhiepiscopia Iaşilor în care aceştia povesteau că fostul preot refuza să le ofere Sfânta Împărtăşanie până nu aruncau în foc, de faţă cu el, cardurile de sănătate.

În momentul de faţă, el ocupă abuziv o funcţie, o biserică, fiindcă nu are calitate nici de preot, nici de paroh, nici din punct de vedere canonic şi nici legal. Nu are de ce să mai slujească acolo şi noi a trebuit să apelăm la justiţie. Noi am luat o decizie, dar ea nu are consecinţă la nivelul instituţiilor statului şi de aceea ne trebuie o sentinţă care să confirme un ordine de evacuare sau ceva similar“, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Următorul termen din proces este pe 16 mai. În paralel, şi Ioan Ungureanu a dat în judecată Patriarhia Română şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, într-un proces care se defăşoară la Curtea de Apel Iaşi şi care nu are stabilit încă niciun termen. Acesta solicită în proces anularea actului prin care s-a decis caterisirea sa.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *