Reguli de circulație stabilite pe strada Maxim Gorki, pe perioada construcției a trei blocuri

ugira botosani- preluata de omul de afaceri Tonino BoldeaComisia de sistematizare rutieră a stabilit unele reguli în ceea ce privește traficul greu pe strada Maxim Gorki, pe perioada construcției celor trei blocuri în zona fostei UGIRA. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, traficul se va desfășura pe Aleeea Maxim Gorki, din strada Marchian până la obiectivul de investiții.

like facebook, stiri, botosaniUna din deciziile adoptate privește sistematizarea traficului care vizează accesul la șantierul UGIRA, unde urmează să se construiască trei blocuri. Am dispuns organizarea traficului pe două sensuri, respectiv pe Aleea Maxim Gorki, din strada Marchian până la obiectivul de investiții. Acest acces a fost condiționat de o înțelegere amiabilă între investitori și cetățenii botoșăneni care au rezervate câteva locuri de parcare pe acest tronson. Nu am ales cealaltă variantă, cu accesul într-un singur sens, pentru că ar fi fost afectată o lungime mai mare de stradă, astfel încât s-ar fi putut ajunge la repararea și crearea unui disconform pe toată Aleea Maxim Gorki. Am ales un tronson mai scurt din considerente logice”, a spus Cosmin Andrei.

Investiția va fi realizată pe o suprafață de 4.694 de metri pătraţi şi aparține omului de afaceri Tonino Boldea.

 

One thought on “Reguli de circulație stabilite pe strada Maxim Gorki, pe perioada construcției a trei blocuri

  1. vreu sa stiu cand acest mincinos ne-a contactat in legatura cu locurile de parcare! aceste firme de ale casei stiu ca se poate opri o lucrare in instanta!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *