Manifestări de Ziua Veteranilor de Război: Depuneri de coroane și defilarea detaşamentului de onoare

ziua veteranilor de razboiInstituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, Garnizoana Botoşani şi Asociaţia Veteranilor de Război- Filiala Botoşani invită botoşănenii să sărbătorească Ziua Veteranilor de Război, joi, 26 aprilie.
Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită anual pe 29 aprilie, fiind instituită prin HG 1222 din 10 octombrie 2007. Anul acesta, în urma consultărilor Ministerului Apărării Naţionale cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, s-a decis ca autorităţile locale să organizeze manifestările în zilele de 26 sau 27 aprilie.
like facebookManifestările vor debuta la ora 9:30, cu realizarea dispozitivului la Monumentul Eroilor din cel de-al  II-lea Război Mondial din municipiul Botoşani, de la intersecţia străzii Cuza Vodă cu strada Calea Naţională.
Dispozitivul va fi compus din garda drapelului de luptă a UM 01251, plutoane de militari de la UM 01251, UM 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Programul cuprinde un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea detaşamentului de onoare.
Pentru buna desfăşurare a activităţii, traficul va fi restricţionat şi coordonat de Serviciul Poliţiei Rutiere în zona intersecţiei Cuza Vodă- Calea Naţională între orele 9:30- 11:00.

One thought on “Manifestări de Ziua Veteranilor de Război: Depuneri de coroane și defilarea detaşamentului de onoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *