ÎPS Teofan: A fi biruitor înseamnă a te îmbrăca cu haina smereniei, a iubirii și iertării

ips teofan sf gheorghe btMitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a rostit luni, în prima parte a Sfintei Liturghii, oficiată la Biserica Sf.Gheorghe din Botoșani, un cuvânt de învățătură despre purtătorul de biruință, Marele Mucenic Gheorghe. El a spus că cel care urmează voia lui Dumnezeu și nu voia proprie va deveni biruitor, asemeni marelui Mucenic Gheorghe.

like facebook, stiri, botosani”Trecut-au 1715 ani de când Sf Gheorghe a fost martirizat, la începutul veacului 4, în Țara cea sfântă, mare conducător de oaste fiind, dorit-a să-l propăvăduiască pe Hristos și i s-a cerut să lepede credința sa în Hristos și să aibă toate bunătățile lumii. Sf. Gheorghe a făcut alegerea cea bună, care l-a costat viața pământeană dar a dobândit veșnicia Împărăției cerurilor. Și astăzi, noi, aici, și în zecile de mii de biserici ortodoxe din întreaga lume, chipul acestui bărbat este cinstit după 17 veacuri, chemându-ne pe noi să-l avem pentru o clipă în fața noastră, să vedem ce a fost el și ce suntem noi și constatând distanța foarte mare între ceea ce suntem noi și a fost el. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute cu puterea sa, ca trecând zilele vieții noastre această mare distanță în duh și în adevăr, între viața lui și viața noastră să se diminueze. Sf. Gheorghe este numit mare pe deopotrivă și purtător de biruință pe de altă parte. Și aceste cuvinte: purtător de biruință sunt pline de sens, de adâncime și de lumini asupra cărora poate ne-am oprit anii trecuți, pentru a sesiza o fațetă a acestui diamant numit purtător de biruință, așijderea vom încerca și astăzi în cuvântul de învățătură, pentru a percerpe câte ceva din această lumină de har care izvorăște din purtătorul de biruință, Marele Mucenic Gheorghe. Lumea, dintodeauna, de la Cain și Abel până astăzi se împarte în două: și unii și alții doresc să fie purtători de biruință. După duhul acestei lumi, a fi biruitor înseamnă a-l zdrobi pe celălalt, a obține biruință prin moartea celuilalt, aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, lumea creștinească care dorește să obțină biruință nu prin ucidere ci prin viață, adică prin iubire, cei care doresc să fie biruitori după duhul acestei lumi, voiesc în general să fie biruitori în trei domenii: să fie biruitori având putere multă pentru a-i zdrobi pe ceilalți, să fie biruitori având avere multă să-i sărăcească pe ceilalți, doresc să fie biruitori umplându-și viața de plăceri nevinovate spre tristețea multora și altora. În lumea noastră creștinească, a fi biruitor înseamnă a fi mucenic al lui Hristor, a fi biruitor înseamnă a lupta să te îmbraci cu haina iubirii și a iertării, a fi biruitor înseamnă a te îmbrăca cu haina smereniei. Vedeți diferența între unii și alții?”, a spus ÎPS Teofan.

El a mai spus că în lumea noastră creștină a fi biruitor înseamnă, de asemenea, a fi mai puternic decât balaurul cel mare, care este foarte prezent în viața lumii, și anume balaurul cel mare al mândriei.

Mândria din noi, urmărirea voii proprii din noi și trupul pe care îl purtăm, arătându-se și el adesea ca un balaur cu multe capete, care încearcă să ne domine, iar cel care reușește prin smerenie să zdrobească balaurul mândriei, cel care urmează voia lui Dumnezeu nu voia proprie, zdrobește un alt creștet al balaurului din sine, iar cel care își stăpânește trupul devine un om liber, adică un om biruitor, fiind el mai puternic decât trupul său, mai puternic decât poftele lui. Cei care viețuiți în viața de familie, având duhul creștinesc în dumneavoastră sunteți biruitori prin trei lucruri importante: unu-fidelitatea soților unul față de altul înseamnă biruință asupra desfrâului, atât de prezentă azi în lume, rămânerea împreună în familie până la sfârșitul vieții înseamnă a obține o mare biruință în fața atâtor tendințe de divorț, de rupturi și de despărțire și în al treilea rând deveniți purtători de biruință în momentul în care nașteți copii, căci nu există o biruință mai mare pentru tatăl și mama care formează o familie decât să aducă în lume pruncul cel dătător de izvor de putere, de încercări și suferințe fără de care o viață de familie este searbădă, seacă și fără de culoare, adică o familie învinsă”, a mai spus mitropolitul în cuvântul de învățătură.

La slujbă au participat aproape 1000 de credincioși, alături de primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, prefectul Dan Șlincu și viceprimarul Marian Murariu.

 

 

One thought on “ÎPS Teofan: A fi biruitor înseamnă a te îmbrăca cu haina smereniei, a iubirii și iertării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *