În weekend-ul Floriilor, poliţiştii au fost la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru o intervenţie rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 31 martie -2 aprilie, 70 de patrule au acţionat, în medie, zilnic, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.
În urma acţiunilor, poliţiştii au aplicat 291 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 144.000 de lei, dintre care 68 prevăzute de Legea 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 29 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, în urma cărora au aplicat 173 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 73.000 de lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, 63 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 108 pentru alte abateri la regulile de circulaţie.
Şi în Săptămâna Mare, poliţiştii continuă să acţioneze pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile pascale să fie mai sigure.
Pentru evitarea oricăror evenimente neplăcute, cauzate de aglomerările mari de persoane, poliţiştii vă recomandă:
În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Sursa. comunicat IPJ
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia