Vizită la Parcul Cornișa cerută de un consilier local. „Nu știm ce se întâmplă acolo”, susține alesul

sedinta consiliul local botosaniConsilierii locali au decis să facă o vizită la parcul Cornișa, pe 11 aprilie, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Consilierul local Mihai Tincu a spus că cel mai probabil și acest an va trece fără ca zona de agrement să fie deschisă. El a fost cel care a propus o vizită în teren.

Propun ca imediat după Paști, pentru că chiar nu știm ce se întâmplă acolo, să avem o vizită de lucru și să vedem cu ochii noștri ce se întâmplă la Cornișa. Să știm măcar pentru ce semnăm, pentru ce votăm, ce o să fie sau nu o să fie”, a spus consilierul Mihai Tincu.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, susține că ar trebui adoptată o hotărâre de Consiliu Local prin care să fie preluate obiectele finalizate, asta după ce viceprimarul Cosmin Andrei a spus, la rândul său, că nu poate să demareze recepția a niciunui obiect din parc, întrucât nu au venit documentațiile de la constructor.

like facebook, stiri, botosaniSă preluăm pe obiecte acele investiții care sunt finalizate. În momentul în care noi am spus: nu, nu vrem să facem lucrul acesta și vom prelua întregul obiectiv, nimeni nu are nicio obligație și nici măcar nu ne poate da pe bucățele o documentație. Decizia dvs. a facem recepția pentru întreg obiectivul. Voi reintroducem pe ordinea de zi propunerea să preluăm pe obiecte, și știm că putem să preluăm patinoarul, terenurile de sport, amfiteatrul, terenurile de joacă și tot spațiul verde și ne ușurăm munca”, a menționat Flutur.

 


2 thoughts on “Vizită la Parcul Cornișa cerută de un consilier local. „Nu știm ce se întâmplă acolo”, susține alesul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*