Percheziții la sediile unor societăți comerciale și la domiciliul unor persoane. Un medic și administratorul unei farmacii, reținuți

mascati-perchezitii-noapte-300x336-268x300Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti şi a celor din cadrul IPJ Neamţ au pus în aplicare sapte mandate de percheziţie, dintre care 4 la sediile unor societăţi comerciale şi 3 la domiciliile unor persoane, într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că în perioada 2016-2017, o femeie de  44 de ani, din judeţul Botoşani, în calitate de medic de familie,  a prescris şi eliberat în fals reţete medicale compensate pentru pacienţii de pe listele sale, reţete care au fost ulterior folosite de o altă femeie de 29 de ani, administrator la o unitate farmaceutică,  la Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani pentru obţinerea ilegală a sumelor compensate de la bugetul de stat.

like facebookDe asemenea, în baza unor documente justificative false, aceasta a solicitat la Casa de Asigurări de Sănătate şi a decontat ilegal servicii medicale neprestate în mod real către pacienţi.

Totodată, în sarcina administratorului s-a reţinut faptul că în aceeaşi perioadă, a solicitat decontarea reţetelor medicale compensate, prescrise şi eliberate în fals de către medicul de familie, consemnând fictiv pe reţete cu privire la eliberarea medicamentelor.

Pentru a justifica la Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani eliberarea medicamentelor aferente reţetelor false, femeia de 29 de ani a consemnat în fals că a fost  împuternicită de către titularii de reţete, precedând în acest mod în cazul a 333 reţete emise în anul 2016 şi 470 reţete medicale emise în anul 2017.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 846.000 de lei.

Cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în Cenreul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de obţinerea ilegală de fonduri şi fals intelectual, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *