Botoșănean condamnat într-un dosar de corupție. Acesta a fost implicat într-o fraudă cu fonduri europene

dna sigla, stiri, botosaniUn bărbat din Botoșani a fost condamnat de magistrații Curții de Apel din Suceava într-un dosar de corupție. Este vorba de Eusebiu-Adrian Catrinescu, în vârstă de 30 de ani, din Darabani, care a fost implicat într-o fraudă cu fonduri europene în cadrul unui proiect privind construitrea unei ferme de vaci Bălăceanca în județul Suceava.

Acesta a primit, săptămâna aceasta, o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu doi ani supb supraveghere, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

Instanța a decis ca, pe durata termenului de supraveghere, botoșăneanul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Dorohoi sau Primăriei comunei Pomârla, ambele din judeţul Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile

Societatea comercială Lactis Bălăceana SRL, dar și Viorel Morărașu, Eusebiu-Adrian Catrinescu şi Dumitru Ștefan au fost trimiși în judecată de procurorii DNA cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei  şi complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

like-facebookPotrivit anchetatorilor, în perioada 2010 – 2012, aceștia, în calitate de beneficiari, antreprenor, respectiv consultant în cadrul proiectului „Construire fermă vaci, localitatea Bălăceana, judeţul Suceava”, au întocmit în fals şi au depus, la autoritatea contractantă – Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), o serie de documente false în baza cărora au obţinut, pe nedrept, suma de 2.006.938,63 lei (516.526,28 lei – tranşa 1 plus 1.026.961,68 – tranşa 2 plus 463.450,67 lei – tranşa 3) reprezentând contribuţia din fonduri europene la proiectul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *