Un tânăr care a bătut cu sălbăticie un alt tânăr, obligat să plătească întreţinerea victimei sale, dar şi daune morale uriaşe

bataie in stradaUn tânăr din judeţul Botoşani care a bătut cu sălbăticie un alt tânăra fost obligat să plătească întreţinerea victimei sale, dar şi daune morale uriaşe.

Este vorba de Gabriel Asaftei, din comuna Vorona, care a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor. Botoşăneanul a fost obligat să îi plătească victimei sale, Constantin Covaliu, daune morale de 45.000 de lei, dar şi o contribuţie la întreţinere de 500 de lei-lună, de la data producerii agresiunii şi până la încetarea stării de nevoie.

„Obligă inculpatul Asaftei Gabriel să plătească părţii civile Covaliu Constantin suma de 45.000 lei (în loc de 70.000 lei cât a fost decis, în primă instanţă, Tribunalul Botoşani) cu titlul de daune morale, din care suma de 2.000 lei (în loc de 20.000 lei) în solidar cu inculpatul Pârvu Neculai. Obligă inculpatul Asaftei Gabriel să plătească părţii civile Covaliu Constantin lunar suma de 500 lei (în loc de 1.500 lei) cu titlul de contribuţie la întreţinere începând cu data de 26 februarie 2014 şi până la încetarea stării de nevoie„, se arată în decizia de luni a Curţii de Apel Suceava.

Gabriel Asaftei și Neculai Pîrvu, din comuna Vorona, l-au bătut crunt, pe 26 februarie 2014, pe Constantin Covaliu. După ce l-au cu pumnul și l-au doborât la pământ, cei doi l-au călcat în picioare pe celălalt tânăr, rănindu-l grav.

like facebookVictima a avut nevoie de 85-88 de zile de îngrijiri medicale, iar agresorii au fost acuzați de tentativă de omor.

Gabriel Asaftei a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, iar Neculai Pîrvu la șase luni de închisoare cu suspendare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *