FOTO Ionuț Lupescu și Costel Gâlcă, campanie la Botoșani pentru președinția FRF

costel galca ionut lupescu catalin flutur 1Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a fost vineri, la Botoșani, în campanie pentru șefia Federației Române de Fotbal. Acesta a venit alături de un alt fotbalist din Generația de Aur, respectiv Costel Gâlcă. Cei doi s-au întâlnit cu oficialii Clubului FC Botoșani, dar și cu primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

Ionuț Lupescu a declarat că își dorește o legislație mai permisivă pentru autoritățile locale, ”ca să poată să se dezvolte corect și către sport, nu numai către fotbal”.

like facebook, stiri, botosaniMotivul pentru care vin să mă văd și cu autoritățile locale este pentru că îi consider că sunt parteneri. Sunt dezvoltatori, sunt finanțatori, nu numai oamenii privați sunt finanțatori. Fotbalul românesc depinde 90-95% și de fonduri de la autoritățile locale. Ne cunoaștem cu domnul primar de foarte mult timp, de pe timpul când aduceam echipa națională de tineret la Botoșani, când am pierdut din păcate barajul cu Anglia, și mi-a făcut mare plăcere să îl revăd. Am discutat  și despre fotbal, pentru că nu numai noi suntem microbiști, ci și domnul primar este microbist”, a spus Lupescu.

Primarul Cătălin Flutur a declarat că discuțiile s-au mai axat și pe partea de infrastructură sportivă, dar și pe regulamentul privind alegerile la FRF.

Am vorbit despre atenția care ar trebui să se acorde pe viitor mai mult juniorilor, tineretului, că aici este baza. Nu prea înțeleg eu în Regulament, de ce un club din orice comună are vot exact cât o echipă care este în divizia națională. Cred că ar trebui schimbat ceva și la regulament și să se meargă pe un grad de reprezentare. Nu știu câte persoane care cunosc fenomenul vor vota”, a afirmat Flutur.

ionut lupescu cosel galca si primarul flutur

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *