Taximetriștii botoșăneni, nemulțumiți că nu au fost majorate tarifele. Ei amenință cu proteste

taxiuriReprezentanții Asociației Profesionale Camera Taximetriștilor Botoșani au fost, joi, în audiență la primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, pentru a-și exprima nemulțumirea vizavi de faptul că tarifele la taxi nu au fost majorate în ședința de Consiliu Local.

Iulian Bauer, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Botoşani, a declarat că motivul invocat de consilieri cu privire la conduita taximetriștilor nu are nicio logică.

like facebookNu depinde de probitatea morală și de felul în care un taximetrist apare să-și vândă serviciile de taximetrie, ca noi să nu putem primi acea majorare de tarif. Aceste lucruri privind probitate morală a unui taximetrist poate fi verificată în traseu, pot fi luate măsuri cu ei prin sancționare, suspendare, dar în niciun caz nu trebuie generalizat și să primim aviz negativ în ceea ce privește prețurile solicitate. Nu știu cât sunt de reale comentariile consilierilor cu privire la atitudinea unor taximetriști, să nu fie tendențioase”, a menționat  Bauer.

Taximetriștii amenință și cu proteste în cazul în care tarifele de pornire, distanță și staționare nu se vor majora de la 2 lei pe km la 2,5 lei pe km.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a spus că proiectul privind majorarea tarifelor la taxi va fi repus pe ordinea de zi a ședinței din luna martie.

3 thoughts on “Taximetriștii botoșăneni, nemulțumiți că nu au fost majorate tarifele. Ei amenință cu proteste

  1. Conduita taximetristilor… dar haideti cu noi in masini sa vedeti conduita clientilor… . Bagam mii si mii de euro in afacerea asta si luam tot omul de pe strada, beat, murdar, cateodata fara bani, ramane in urma lor un munte de gunoaie si de mizerie, suntem jumate soferi jumate menajere, dar noi trebuie sa ne comportam civilizat si sa avem si o imbracaminte „adecvata”, iar acesti consilieri (care au ajuns acolo unde sunt cu comportamente mult, mult mai josnice decat ale taximetristilor) au tupeul sa blocheze marirea tarifelor, in conditiile in care mergem cu aceleasi tarife de 10 ani, de cand maxi taxi si tramvaiul era 1 leu.

  2. Sunt multe masini de taxi in care iti e greata sa urci cel putin vara, toti mosnegii fac taxi, au un stil de a conduce prea agresiv mereu se cred regii soselelor. Sa nu mai vorbim de fumatul in masina, te urci ca si client cu copil mic si taximetristul nu are bunul simt sa arunce tigara. Sa se mareasca tariful dar sa se ofere conditii. Am patit intro zi inainte se sarbatori ( cand toti merg cu taxi) sa refuze comanda din motiv ca e prea scurta cursa, si vrei marirea tarifului ?? Mai bine mai luati din licente sa fie mai putine masini si o sa faceti bani destui..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *