Veste bună pentru români, mai multe zile libere de Paşte

calendar zi nationalaComisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, un raport favorabil pentru propunerea legislativă a deputatului UDMR Szabo Odon prin care vinerea dinaintea Paştelui devine sărbătoare legală şi zi nelucrătoare.

like facebookDeputaţii din Comisia de muncă au decis, marţi, că acorde încă o zi liberă românilor, aprobând un proiect de lege care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare.
Senatul a aprobat săptămâna trecută, cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere această propunere legislativă.
„Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorului.
„În urma analizării zilelor de sărbători legale, putem observa că Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale UE, deci, majoritatea ţărilor”, mai spune iniţiatorul.

Raportul favorabil asupra proiectului de lege urmează să fie dezbătut şi votat în următoarea şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, for decizional.

În prezent, în România sunt 14 zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare:
– 1 şi 2 ianuarie – Anul Nou;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– prima şi a doua zi de Paşti (8, 9 aprilie 2018);
– 1 mai – Ziua Muncii;
– prima şi a doua zi de Rusalii (27, 28 mai 2018);
– 1 iunie – Ziua Copilului;
– 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
– 1 Decembrie – Ziua Naţională a României;
– 25, 26 decembrie – Crăciunul.

2 thoughts on “Veste bună pentru români, mai multe zile libere de Paşte

  1. GUVERNUL ACTUAL LUCREAZA NUMAI CU SISTEMUL PUBLIC(LEFURI MARI ,ZILE LIBERE FARA NUMAR,VACANTE MUNTE MARE SI NU IN TARAetc.) SA VEDEM CAT VA REZISTA FARA SISTEMUL PRIVAT EU ASTEPT ORICUM MULT NU AM DE ASTEPTAT .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *