Fost procuror trimis în judecată după un accident

sediu Parchetul BotosaniFostul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Mihai Chiroşcă, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă, după un accident comis în februarie 2016, în urma căruia a fost rănit grav unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de presă din Botoşani, Valentin Guraliuc. Dosarul a ajuns pe rolul instanţei de judecată, dar se află în Camera preliminară, magistraţii urmând să verifice legalitatea administrării probelor şi a întocmirii rechizitoriului.

Accidentul a avut loc pe 19 februarie 2016, pe strada Pacea din municipiul Botoşani, în dreptul cimitirului „Pacea”, când Valentin Guraliuc, care ieşise la plimbare cu câinele, s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni. După ce a făcut câţiva paşi pe zebră, el a fost izbit în plin de un Matiz condus de Mihai Chiroşcă. Rănit, Valentin Guraliuc a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, iar după investigaţiile medicale s-a stabilit că acesta a suferit o fractură de gambă dreaptă şi un traumatism de coloană cervicală.

Internat, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale. Imediat după producerea accidentului, Mihai Chiroşcă a fost verificat de poliţiştii rutieri cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.

Audiat, fostul procuror a invocat faptul că l-a observat prea târziu pe jurnalist, întrucât în zonă nu funcţiona iluminatul public stradal, iar cercetările au evidenţiat că trecerea de pietoni era marcată şi semnalizată prin indicatoare, iar Matizul circula cu luminile de întâlnire aprinse.

Sursa: Monitorul de Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com