Un consilier local cere să se facă economie la iluminatul public

iluminat public, stiri, zona industriala, botosaniUn consilier local cere să se facă economie la iluminatul public. Eugen Ţurcanu susține că timpii de aprindere şi stingere sunt nepotriviţi.

Am remarcat că tot timpul suntem defazaţi în ceea ce priveşte iluminatul public din oraş. Cred că am putea vorbi cu cei de la firma care se ocupă de întreţinerea iluminatului să îşi modifice timpii săptămânal pentru a încerca la miile de corpuri de iluminat care sunt în oraş să le aprindem şi să le stingem la timp pentru a reuşi să facem o economie la bugetul local, că tot se vorbeşte de criză, că nu sunt bani, dar cu 30 de minute înainte de a se întuneca luminile se aprind în oraş. Poate e o chestie mai măruntă dar eu zic că e importantă, a spus Eugen Ţurcanu.

like facebook, stiri, botosaniViceprimarul Cosmin Andrei i-a răspuns că punctele de aprindere sunt acţionate automat în baza unor ceasuri care sunt programate în funcţie de răsăritul şi apusul soarelui în fiecare zi.

”Există un ecart între aceste momente astfel încât nu putem să intervenim decât o singură dată dacă dorim să stabilim această diferenţă, cu cât timp înainte de răsăritul soarelui să se stingă becurile şi cu cât timp înainte de apusul soarelui să se aprindă. Acest lucru s-a corectat în timp şi credem că am ajuns la o situaţie care mulţumeşte şi cetăţenii şi este în acord şi cu economia la bugetul local. Cred că apar situaţii doar atunci când situaţia meteo este nefavorabilă şi avem un cer înnorat şi atunci chiar dacă timpul este la fel realităţile din oraş sunt diferite pentru că e mai puţină lumină”, a specificat viceprimarul Cosmin Andrei.  

 

One thought on “Un consilier local cere să se facă economie la iluminatul public

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *