Bal caritabil pentru a susține performanța elevilor botoșăneni

mirel manea la casa sindicatelor botosaniRotary Club Botoșani organizează Balul Caritabil “Botoșaniul iubește Excelența!”, în cadrul proiectului “Ajută un copil să învețe!”, demarat în urmă cu 5 ani și prin care recompensăm cu burse performanța tinerilor elevi botoșăneni.

Astfel, în 23 februarie 2018, ne unim eforturile pentru continuarea unui proiect drag nouă, programul bursier inițiat de Rotary Club Botoșani sub numele “Bursele Școlare prof. dr. Constantin Manolache”, aflat deja în cel de-al 4-lea an de derulare, prin care sunt sustinuți elevi de liceu cu performanțe deosebite, dar cu posibilități materiale reduse. Și totul ca o continuare a spectacolului caritabil organizat în 2017 sub același nume, unde prezența celor peste 500 de botoșăneni generoși a sprijinit cauza proiectului. În acești ani am dat speranțe și am construit aripi tinerilor din liceele botoșănene, care acum se regăsesc deja printre creatorii zilei de mâine: artiști, matematicieni, ingineri, lingviști sau juriști – ei vor fi cei care vor creiona viitorul, unul mai bun.

like facebookInvităm cu acest prilej prieteni și botoșăneni generoși, să ne fie alături în cadrul unui eveniment pe care-l dorim deosebit, acompaniați fiind de Mirel Manea Orchestra, dar și de Daniel Badale – actor la Teatrul Național București, în calitate de prezentator, evenimentul având loc în una dintre cele mai elegante săli din Botoșani, recent inaugurată, din cadrul Popasului Cucorăni – Salonul “Luceafărul”.

Reunind parteneri și personalități de prestigiu din nordul Moldovei, din lumea culturală, medicală, de afaceri sau politico-administrativă, participanții la balul caritabil sunt invitați așadar la un exercițiu de generozitate într-un cadru distins și elegant, având ocazia de a susține performanța și excelența elevilor botoșăneni prin contribuții personale.

Totodata, Rotary Club Botoșani aniversează, în data de 23 februarie,  Ziua Internațională Rotary,  dar și implicarea clubului timp de 15 ani în comunitatea botoșăneană.

Participarea la eveniment se poate face în baza unei invitații primite de la un membru Rotary sau solicitand prezența dumneavoastră la 0755.673699 sau [email protected], confirmările fiind acceptate până în data de 16 februarie, la aceleași date de contact.

Vă așteptăm în 23 februarie, ora 19:00, cu emoție și energie, descoperind un bal de poveste prin decoruri, momente muzicale, meniu și ținute… până la cele mai mici detalii!

Sursa. comunicat presă

One thought on “Bal caritabil pentru a susține performanța elevilor botoșăneni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *