Președintele Asociației Veteranilor de Război solicită verificarea dosarelor revoluționarilor botoșăneni: A mai apărut unul anul trecut

gheorghe jalba presedinte veterani razboiPreședintele Asociației Veteranilor de Război Botoșani, Gheorghe Jalbă, a cerut în cadrul Comitetului Consultativ pentru Persoanele Vârstnice, care a avut loc luni la Prefectură, o verificare a dosarelor revoluționarilor din județ. Acesta a spus că nu a auzit de nicio revoluție la Botoșani, în schimb, în evidențele Casei Județene de Pensii numărul revoluționarilor s-a mărit cu unul în 2017, respectiv 48 de la 47 câți au fost în 2016.

like facebookLa Botoșani a fost revoluție? Dacă îmi dă vreunul răspuns din ăștia mai tineri… Am văzut că în 2016 erau 47 și în 2017 a mai apărut unul. Nu putem contesta documentele, dar prin Instituția Prefectului pot să se facă demersuri și să se verifice dosarele celor 47 de revoluționari. Eu am fost prin 94 la această unitate militară și am văzut cum se făceau dosarele de revoluționar”, a menționat Jalbă.

Prefectul Dan Șlincu i-a răspuns că o astfel de verificare a început la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Direcţia Juridică a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară ca până la 16 februarie să identifice situaţiile descrise de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchete Militare, referitoare la
“persoanele cărora li s-au plătit diferite sume de bani ori le-au fost acordate alte avantaje materiale (atribuirea de terenuri, de spaţii comerciale, scutiri de impozite, etc.) în legătură cu implicarea acestora, sub orice formă, în evenimentele din decembrie 1989, indicându-se în mod concret în ce au constat plăţile efectuate şi avantajele materiale acordate cu privire la fiecare persoană în parte, cine a efectuat plata, la ce date, precum şi temeiurile legale”.

Se face o evaluare în acest moment a tuturor cazurilor cu revoluționarii. Așteptăm documetația”, a spus Șlincu.

 

One thought on “Președintele Asociației Veteranilor de Război solicită verificarea dosarelor revoluționarilor botoșăneni: A mai apărut unul anul trecut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *