Buletin de știri … neverificate

  • stiri neverificate- ziar, stiri, botosaniTurneul echipei FC Botoșani în Turcia a impresionat-o profund pe Carmen Dan care, marcată de proaspătul scandal cu jandarmul bătăuș, a solicitat conducătorilor grupării botoșănene o listă cu înaintașii echipei, în vederea angajării lor la Jandarmerie. ”Evoluția societății sub conducerea noastră este evidentă. În trecut, înaintașii, oriunde îi întâlneau, îi băteau pe turci. Azi, înaintașii dumneavoastră, deși au fost în Turcia, nu au bătut pe nimeni, deci pot fi angajați pentru îmbunătățirea imaginii Jandarmeriei Române.” – a menționat ministrul de interne în scrisoarea adresată oficialilor botoșăneni.

 

  • Puțină lume știe că introducerea în circuit a controversatului formular 600 elimină în mare parte birocrația din primării. Astfel, documentul cu pricina permite decontarea ajutoarelor sociale direct între primării și bodegi, în baza caietului de datorii nelipsit din orice asemenea așezământ.  Întrebat de reporterii noștri ce părere are despre acest aspect, Vasile Perdevară din comuna C. a declarat: ” Este foarte bine… hâc! Foarte bine cu … șase sute dar ar fi mers și câteva beri că nu cădea Guvernul din asta!”

 

  • Fără îndoială că studiile sociologice transpuse în sondaje de opinie tind în ultima vreme, către perfecțiune. Astfel, ”telesociologul” Marius Pieleanu a introdus de curând în domeniu, un concept de-a dreptul revoluționar: marja de plus-minus 50% care asigură o precizie uluitoare pentru orice sondaj! Un alt fapt îmbucurător s-a constatat într-o situație inedită și aparent fără soluție statistică. Este vorba de momentul în care Liviu Dragnea a trecut de sută la sută ca procent de  încredere. Din fericire, renumitul sociolog a primit un sprijin nesperat din partea Olguței Vasilescu care a aprobat creșterea cu 300 la sută a respectivelor rezultate!

 

  • Acuzați adeseori (pe nedrept, normal!) de noncombat în ceea ce privește demersurile pentru obținerea fondurilor necesare reabilitării Teatrului ”Mihai Eminescu”, cei nouă parlamentari de Botoșani (7 – PSD și 2 – PNL) au avut totuși două inițiative care, din păcate au fost sortite eșecului. De două ori, vasăzică, delegația parlamentară s-a programat în audiență la primul ministru dar ghinionul (nu cel de la Cotroceni!) le-a dat peste cap planurile pentru că, din surse guvernamentale am aflat că orice audiență la Palatul Victoria se stabilește cu minimum șase luni înainte. Cum după acest termen premierii sunt debarcați, e clar că eforturile aleșilor noștri au fost în van. Deci nu-i vina lor, nu-i  mai criticați degeaba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *