Becali are motive de bucurie: gol marcat în amical de Olimpiu Moruţan

morutanFC Botoșani a disputat primul amical al acestei ierni, unul pierdut împotriva rușilor de la Baltika. Echipa de pe locul 6 din liga secundă s-a impus cu 2-1, dar golul moldovenilor a fost unul de notat.

Olimpiu Moruțan, jucătorul acontat de Gigi Becali, a pornit într-o cursă de 50 de metri, a driblat elegant portarul și a înscris cu un șut cu piciorul stâng. Acesta a stabilit scorul final, în prelungiri.

like facebookMoruțan (18 ani) se va alătura lotului „roș-albaștrilor” abia la vară, astfel că până atunci el va juca tot pentru FC Botoșani.

Am o clauză în contract care spune că nu pot juca împotriva lor. Nu pot să spun dacă mi-aș fi dorit să joc împotriva Stelei sau nu, așa e scris în contract și n-o să pot juca. Trebuie să visăm la obiective importante dacă vrem să facem ceva. Cu multă muncă o să putem să ne calificăm în play-off. Avem foarte multe șanse anul acesta”, a spus Moruțan.

În afara clauzei care nu-i permite să joace contra „roș-albaștrilor”, Gigi Becali a evitat orice risc şi atunci când s-a asigurat financiar în cazul în care Olimpiu Moruţan se va accidenta în perioada în care va continua să evolueze la FC Botoşani.

Patronul FCSB-ului a plătit 700.000 de euro în schimbul mijlocaşului de 18 ani, sumă la care se adaugă diverse bonusuri şi un procent dintr-un transfer ulterior, şi a acceptat ca jucătorul să rămână până în vară la Botoşani.

Sursa: Digisport

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *