Acuze grave lansate de un consilier local la adresa primarului Flutur: Gurile rele vorbesc că bonusul pentru autorizația de construcție al unui bloc ar fi un apartament la cheie

flutur si tincuUn consilier local lansează acuze grave în spațiul public la adresa primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur. Mihai Tincu spune, printr-o postare pe pagina sa de socializare că, potrivit unor zvonuri, primarul ar primi drept bonus un apartament la cheie pentru sa elibera autorizația de construcție în cazul unui bloc situat în spatele Spitalului Județean.

As vrea sa cred ca nu motive pecuniare (gurile rele vorbesc că bonusul pentru autorizația de construcție ar fi un apartament la cheie) ci motive personale (adica sicanarea familiei) il imping pe primarul orasului sa se avante in batalie cu tot arsenalul din dotare pentru autorizarea unei constructii la cativa metri de locuinta familiei mele si in proximitatea Spitalului Mavromati”, a menționat Tincu în postarea sa pe Facebook.

Întrebat marți de afirmația făcută, consilierul Mihai Tincu spune că proiectul a fost respins de două ori de organele de specialitate din Primăria Botoșani, întrucât ”construcția nu se încadrează între bloc și spital. Nu se încadrează în niște reguli care presupun respectarea unor legi ale Ministerului Sănătății, construcția aia ar urma să fie la șapte metri de spital și nu la minim 30 metri cum spune legea. Știu ce am spus în postare: așa spune lumea, asșa am auzit de la oamenii din zonă. Toți au venit și mi-au reclamat problema asta. Este și normal, pentru că sunt consilier local și am dreptul să primesc sesizări și să fiu luat la întrebări de ceea ce se întâmplă”, a menționat Tincu.

Primarul Cătălin Flutur îi răspunde consilierului local că nu are nicio treabă cu eliberarea autorizațiilor de construcție. Edilul susține că cele mai multe reclamații privind construcția acelui bloc în zonă au fost făcute, dacă nu de Tincu direct, de băiatul acestuia care locuiește în zonă.

De un an și trei luni nu semnez niciun certificat de urbanism, nicio autorizație de construcție și nici măcar nu răspund de cei care controlează dacă se execută sau nu se execută construcțiile conform autorizației. Am delegat gestiunea Serviciului de Urbanism și tot ce înseamnă autorizație în construcție viceprimarului Marian Murariu. Drept urmare, eu într-un an și jumătate de când sunt la primărie, nu am semnat nicio autorizație de construcție, dacă există cumva vreun dubiu. Cui să fac presiuni, dacă eu nu răspund de acest lucru? Nu am nici în clin , nici în mânecă. Nu vreau să răspund domnului Tincu în mod personal, dar bănuiesc că este a treia, a patra investiție majoră în municipiul Botoșani, pe când nu eram eu primar și tot gurile rele vorbesc că cineva blochează acele investiții care înseamnă bani în municipiul Botoșani, locuințe în municipiul Botoșani”, a menționat Flutur.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *