Efective sporite de polițiști în weekend

politisti, stiri, botosani, politie, ultrajPeste 100 de poliţişti vor fi în teren, suplimentar față de dispozitivul curent, în acest sfârșit de săptămână pentru ca cetățenii să participe în siguranță la festivitățile ocazionate de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), Sfântului Ioan Botezătorul, precum și a Crăciunului pe rit vechi.

Pentru desfăşurarea, în linişte, a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), Sfântului Ioan Botezătorul, precum și a Crăciunului pe rit vechi, 120 de poliţişti vor acţiona zilnic, pe raza întregului judeţ, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine și siguranță publică.

like facebookPoliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcaşurilor de cult.

Recomandăm cetăţenilor care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi și poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de valoare.

De asemenea,  vă recomandăm să nu aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, iar, pe cât posibil, să vă păstraţi portofelul în buzunarul interior al hainei.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile special amenajate, potrivit IPJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *