Zeci de dosare penale pentru afaceri ilegale cu artificii şi petarde

petarde, strii, botosani, politiePoliţiştii botoşăneni  au desfăşurat, în perioada 22 noiembrie 2017 – 05 ianuarie 2018, pe raza întregului judeţ Acţiunea Foc de Artificii,  în scopul verificării în perioada sărbătorilor de iarnă 2017/2018 a legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu obiecte pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice.

Astfel, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., polițiștii au efectuat acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

like facebookÎn urma acestor activităţi au fost constatate 29 de infracţiuni de efectuare de operaţiuni pirotehnice fără drept şi au fost confiscate peste 100.000 de articole de diferite categorii. De asemenea, faţă de 22 de persoane se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, conform Legii 126/1995.

Prin activităţile desfăşurate de poliţişti s-a avut în vedere prevenirea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel încât gradul de siguranţă al cetăţeanului să fie unul crescut.

2 thoughts on “Zeci de dosare penale pentru afaceri ilegale cu artificii şi petarde

  1. Am vazut la Carefour la vanzare artificii de totrt, ca alea care au provocat tragedia de la Colectiv. Stiu ca sunt reguli speciale la aceste produse si intreb politia daca acest hipermarket le vand comform legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *