Un bătrân de 71 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins cu… trei petarde

petarde, strii, botosani, politieUn bătrân de 71 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins cu… trei petarde. Miercuri după amiaza, în Piaţa Centrală din municipiul Botoşani, o patrulă de poliţişti locali l-a surprins pe Ioan D, care avea asupra sa trei petarde a câte zece focuri fiecare, pretinzând că le-a cumpărat de la un cetăţean, pe care nu-l cunoaşte.

Ceea ce nu ştia acesta, este că şi fapta sa de a deţine astfel de artificii este sancţionată de Codul penal, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

like facebookŢinând cont că fapta acestuia întrunea elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar poliţiştii locali au competenţă de a constata flagrantul unei infracţiuni, l-au predat I.J.P. Botoșani, urmând a fi întocmite actele procedurale ce se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută și sancționtă de art.346 Noul Cod penal, care prevede:” (1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”, se mai precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *