Condițiile deplorabile din mijloacele de transport în comun, reclamate de Asociația pentru Protecția Consumatorului la Instituția Prefectului

maxi taxiReprezentanții Asociației pentru Protecția Consumatorului au atras atenția într-o întâlnire care a avut loc la Instituția Prefectului de condițiile deplorabile din mijloacele de transport în comun, precum și de aglomerația din maxi-taxi. De asemenea, a fost acuzat și comportamentul unor șoferi.
Radu Căjvăneanu, reprezentantul APC Botoșani, a cerut viceprimarului Cosmin Andrei, prezent la întâlnire, ca în următorul caiet de sarcini să fie introduse o serie de prevederi care să mai rezolve din problemele actuale ridicate de călători.

like facebookParcul de microbuze din Botoșani ar trebui schimbat pentru că nu mai face față din punct de vedere tehnic și al dotărilor. Ori microbuze ceva mai mari, ori chiar autobuze pentru că am observat că fluxul de călători crește. La microbuzele actuale nu toate au bare de susținere adecvate și la cum se conduc călătorii adesea sunt azvârliți ca niște saci de cartofi. La început se făceau controale și dacă erau găsiți pasageri în picioare atunci urmau amenzi drastice. Acum este o obișnuință să fie încărcați până la refuz și se creează probleme atât în mers, dar și la coborâre și urcare pentru că și culoarul este extrem de îngust. Nu mai vorbesc de starea scaunelor care lasă de dorit și de spațiile pentru depozitarea bagajelor și de aici conflicte între călători și șoferi sau călători care renunță să mai urce. Frecvența în ultima vreme pe traseele principale nu mai este cea corespunzătoare, și până nu se umplu la refuz nu pleacă din stații, a precizat Radu Căjvăneanu.

Acesta a mai acuzat faptul că în niciun maxi-taxi nu există un număr de telefon afișat pentru sesizări, iar șoferii nu poartă ecusoane pentru a putea fi identificați.

Viceprimarul Cosmin Andrei a menționat că înainte de încheierea noului contract pentru transportul cu maxi-taxi va fi o dezbatere publică.

Va fi o dezbatere publică și sugestiile sunt binevenite. Legat de drepturile persoanelor cu handicap demersuri au fost făcute doar de către societatea Microbuzul în ceea ce privește adaptarea mijloacelor de transport pentru a putea facilita accesul acestor persoane și este pus la dispoziție un microbuz care are în partea din spate o rampă pentru cărucioare, care deservește la nevoie aceste situații. Pentru numărul călătorilor permis și depozitarea bagajelor îmi este foarte greu să cred că operatorii forțează călătorii să intre astfel încât să se ajungă la supragalomerare, este dorința dumnealor, a călătorilor de a urca, pentru a nu aștepta următorul maxi taxi. Putem lucra la acest aspect prin mărirea frecvenței„, a spus Cosmin Andrei. 

One thought on “Condițiile deplorabile din mijloacele de transport în comun, reclamate de Asociația pentru Protecția Consumatorului la Instituția Prefectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *