Ofițer de la Poliția de Frontieră, arestat la domiciliu

politie politist frontieraUn ofițer de la Poliția de Frontieră a fost plasat în arest la domiciliu, după ce luna trecută a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție. Magistrații Tribunalului din Botoșani au decis, marți, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cel al arestului la domiciliu.

Este vorba de Liviu Ciobanu, care la data faptelor era coordonator al turei de serviciu din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, judeţul Botoşani. Ofițerul va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

Potrivit procurorilor DNA, la data de 31 octombrie 2014, Dinu Barnea, în calitatea de șef Sector al Poliției de Frontieră, la solicitarea unei persoane, cu care se afla în relații de cointeresare, prin intermediul lui Liviu Ciobanu, cu intenție, i-a determinat pe doi subalterni (agenți de poliție), să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu dispună măsurile legale care se impuneau în cazul constatării unei infracțiuni la regimul circulației.  Urmarea a fost faptul că, cei doi agenți nu au constatat infracţiunea flagrantă comisă de o persoană din anturajul lui Dinu Barnea (conducerea unui vehicul pe drumurile publice având permisul de conducere anulat) și au lăsat-o pe aceasta să-și continue deplasarea.  Ulterior, Barnea a aprobat o nota raport întocmită de către comisarul de poliţie Liviu Ciobanu, în care era consemnat în fals că niciuna dintre patrule nu a constatat infracţiuni pe perioada efectuării serviciului.  Prin aceste demersuri, au fost prejudiciate interesele legale ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ca unitate de poliţie de care aparţineau ofițerii și agenții de poliție, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru persoana respectivă, constând în evitarea atragerii răspunderii penale pentru fapta comisă.

În același dosar au fost trimiși în judecată și Dinu Barnea, ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef, şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, la data comiterii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la favorizarea făptuitorului, fals intelectual, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, dar și Florin Nacu și Mihai Burlacu, agenți de poliţie cu grad profesional de agenți principali în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și favorizarea făptuitorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de menţinere a măsurile preventive dispuse în cauză.

One thought on “Ofițer de la Poliția de Frontieră, arestat la domiciliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *