O sportivă din Botoșani a cucerit trei medalii la Campionatele Mondiale de haltere

loredana toma, stiri, botosani, haltereLa Campionatul Mondial de Haltere din Anaheim (Statele Unite), Loredana Elena Toma (CS Botoșani) a obţinut, sâmbătă, în antepenultima zi a competiţiei, medalia de aur la total (probă olimpică), în limitele categoriei 63 kg, dar şi încă două la smuls şi aruncat.

Sportiva de 22 de ani din lotul condus de Nicu Vlad a cucerit cea mai strălucitoare medalie, cu un total de 273 kilograme, după ce a ridicat 109 kilograme la smuls şi 128 de kilograme la procedeul aruncat. Cea mai importantă performanţă a halterofilei cu şanse la JO de la Tokyo este cea de la total – probă olimpică.

La această ediţie a CM lipsesc Rusia, China, Kazahstan, Turcia – ţările mari din haltere – din cauza scandalurilor de dopaj în care au fost implicate aceste naţiuni în ultimii ani.

CLASAMENT PROCEDEUL SMULS (63 kg)

1. Loredana Toma 109 kg
2. Maude Charon (Canada) 102 kg
3. Lina Rivas (Columbia) 101 kg

CLASAMENT PROCEDEUL ARUNCAT (63 kg)

1. Loredana Toma 128 kg
2. Wamalun Ratawalan (Thailanda) 127 kg
3. Lina Rivas (Columbia) 124 kg

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *