La mulți ani, România! Ziua Națională, marcată la Botoșani prin parade militare, spectacole, fasole și cârnați

manifestari-ziua-nationala13Ziua Națională a României va fi marcată, vineri, la Botoșani prin parade militare, spectacole, fasole și cârnați.

Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani invită botoşănenii să participe vineri la sărbătorirea Zilei Naţionale, eveniment ce va avea loc în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Istoric al Municipiului Botoşani, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.

La fel ca şi în anii anteriori, botoşănenii vor primi fundiţe tricolore, Cancelaria Prefectului pregătind în acest sens în jur de 800 de astfel de simboluri ale Zilei Naţionale.

like facebookCeremonia militară va debuta vineri, la ora 9:30, în Centrul Vechi, odată cu constituirea detaşamentului de onoare, format din plutoane de militari de la Unitatea Militară 01251 Botoşani, Unitatea Militară 01189 Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

În acest timp, la Palatul Administrativ se vor aduna oficialităţile care se vor deplasa spre locul de desfăşurare al evenimentului la ora 9:45.

La ora 10:00 sunt programate întâmpinarea oficialităţilor şi interpretarea Imnului Naţional al României.

Ulterior, un sobor de preoţi va oficia un TeDeum, iar începând cu ora 10:20 vor fi rostite alocuţiunile referitoare la Ziua Naţională a României. La 10:40 va începe depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, iar la ora 11:00 este programată defilarea detaşamentului de onoare.

La final, participanții sunt așteptați să deguste cele 1.000 de porții de fasole cu cârnați, oferite de municipalitate chiar în Centrul Vechi.

One thought on “La mulți ani, România! Ziua Națională, marcată la Botoșani prin parade militare, spectacole, fasole și cârnați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *