Copilașul de cinci ani, care a primit un rinichi nou, a fost externat. „Pentru noi a fost neobişnuit, nu am mai avut cazuri de copii atât de mici”

copil cu rinichi nouCopilul în vârstă de cinci ani, din Botoșani, care a primit rinichiul de la un alt copil de şapte ani aflat în moarte cerebrală după ce a fost victima unui accident rutier, a fost ieri externat din spital. Acesta se afla internat încă de la începutul lunii, când a avut loc transplantul. Medicii spun că evoluţia sa a fost foarte bună, iar, ieri, băieţelul a putut să-şi strângă toate jucăriile şi să plece acasă, scrie Ziarul de Iași.

like facebookA fost o colaborare foarte bună între medicii lui curanţi, pediatri nefrologi şi echipa de transplant. Pentru noi a fost neobişnuit, nu am mai avut cazuri de copii atât de mici şi atunci a fost nevoie de mai multă atenţie, răbdare şi de adaptare a procedurilor. Şi fericirea este mult mai mare când îl vezi că se plimbă prin salon, că poate să plece acasă şi că nu mai are nevoie de dializă”, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

De acum, copilul va trebui să vină la controale periodice, întâi la o săptămână, la două săptămâni, iar, ulterior, o dată pe lună, fiind nevoie să ia şi medicamente imunosupresoare. Medicii spun că acest transplant i-a schimbat complet viaţa copilului, deoarece făcea dializă încă din prima lună de viaţă. Timp de cinci ani de zile, copilul a făcut drumul Botoşani – Iaşi pentru cele trei şedinţe de dializă pe săptămână, crescând efectiv în spital. Din această cauză nu a putut merge nici la grădiniţă, însă mama lui abia aşteaptă să îl poată înscrie la grădiniţă, unde să meargă împreună cu alţi copii. Acest caz a reprezentat o premieră pentru cei 17 ani de când a fost înfiinţat Centrul de Transplant Renal, fiind cel mai tânăr pacient transplantat, dar şi singurul copil care a primit un rinichi de la un alt copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *