Un primar din județ critică măsurile fiscale aprobate de Guvern: Nu cred că așa se poate face administrație, doar prin a pune pumnul în gură primarilor

catalin rotunduUn primar din județul Botoșani critică măsurile fiscale aprobate de Guvern. Primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, susține că bugetele pentru dezvoltare ale unităților administrativ-teritoriale vor fi și mai mici după aprobarea acestor  măsuri. El spune că prin scăderea cotei de impozitare de la 16% la 10% din 2018, primăriile vor pierde bani.

like facebookBa mai mult de atât, la jumătatea anului bugetar am avut și o majorare de salariu pentru toată asministrația locală, la fel cu sume prevăzute doar din bugetele locale, în sensul că am fost obligați să facem în așa fel ca până la sfârșitul anului bugetar 2017 să ne descurcăm fiecare cum poate, că nu au decât să se descurce primarii. Nu cred că este civilizat și nu cred că așa se poate face administrație, doar prin a pune pumnul în gură primarilor și de a sta cu capul plecat în fața celui care se consideră tatăl tuturor”, a menționat primarul comunei Dângeni.

Mai multe unități administrativ-teritoriale din județ nu mai au bani de funcționare. Primarii sunt încrezători și așteaptă o nouă rectificare de buget la nivel naționale prin care să primească fonduri.

3 thoughts on “Un primar din județ critică măsurile fiscale aprobate de Guvern: Nu cred că așa se poate face administrație, doar prin a pune pumnul în gură primarilor

  1. Mai Rodundule, cine te-a obligat sa majorezi salariile angajatilor din Primarie?
    Regula a fost ca salariile sa se majoreze in limita resurselor bugetelor locale. Insa ti-au ,,tras” un salariu pe masura ,,importantei persoanei tale” si acum ne spui ca onor Guvernul ti-a pus pumnul in gura. Las-o mai moale, ca pute ceva pe la Dingeni!
    In al doilea rind, dai dovada ca ai o gindire comunista: tu vrei sa fii ales primar avind impozite si taxer locale cat mai mici si ceri de la Guvern sa-ti aloce bani pentru salarii, pentru chermeze si pentru ,,dezvoltare”. Nu stiu ce dezvoltare ai facut tu pina acum, ca nu se vede nimic in comuna. Fiind un vajnic promotor al ideologiei de dreapta, mareste taica impozitele si taxele locale pina cind vei avea suficienti bani pentru ,,dezvoltare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *