FOTO! Protest spontan la APIA. Peste 30 de salariați au întrerupt lucrul și protestează în fața instituției

protest apiaPeste 30 de angajați ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani au declanșat, joi, un protest spontan în fața instituției. Ei sunt nemulțumiți că salariile vor scădea de la 1 ianuarie 2018, din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor, cu sume cuprinse între 700 și 2.800 de lei. Oamenii spun că de fiecare dată când au fost chemați să lucreze sâmbăta și duminica au venit la muncă, iar acum se trezesc și cu lefurile tăiate.

like facebookNe scad salariile, deși domnul ministru a spus în primăvară că ne crește salariul, fără să-i ceară nimeni. Toată vara, în momentul în care a apărut Legea salarizării, ni s-a promis că nu vor scădea salariile, iar acum suntem ca în banc: că ne-a căzut netul și urmarea este stați că vă scade și brutul. Simulările sunt estimate, iar scăderile vor fi substanțiale, la nivelul câtorva sute de lei. Am fost tot timpul obedienți și muncitori, s-a lucrat în trei schimburi și 24 de ore, chiar dacă pare imposibil, fără ca noi să părăsim instituția. Avem câte 50 de zile de recuperări, avem concedii pe doi ani care nu s-au putut acorda și acum ce facem? Când am fost chemați la muncă, noi am venit. Nu am cerut noi creșterea salariilor”, a declarat un angajat al APIA Botoșani.

Angajații spun că nu cer măriri de salarii, ci vor ca salariile actuale să fie păstrate la același nivel.

”Nu am luat încă niciun fluturaș și nu știm care va fi impactul, dar am considerat că e mai bine să luăm măsuri înainte decât după. Întotdeauna când am fost solicitați am fost o echipă, am răspuns la absolut toate solicitările, am petrecut mult timp la serviciu ca să dăm la timp toate subvențiile. Vrem și noi să fim respectați”, a spus un alt angajat.

Protestul angajaților APIA are loc în toată țara și va avea loc între orele 9.00 și 12.00. La APIA Botoșani lucrează 110 angajați.

protest apia 1

apia 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *