Joi, 20 mai la Botoşani şi Bucecea începe Festivalul-concurs "Satule, mândră grădină", ajuns anul acesta la cea de-a 31-a ediţie. Festivalul îşi propune ca de fiecare dată descoperirea noilor talente muzicale în muzica populară. Evenimentul care se va desfăşura atât la Botoşani cât şi la Bucecea unde a avut loc prima ediţie este organizat de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Primăria şi Consiliul Local Bucecea şi Centrul Cultural Bucecea. Concursul care va avea loc joi în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu va fi precedat de preselecţiile care se vor desfăşura miercuri şi joi la sediul orchestrei Rapsozii Botoşanilor. Miercuri pentru concurenţii din judeţ iar joi dimineaţă pentru cei din ţară. Trebuie precizat faptul că anul acesta, având în vedere criza economică existentă, taxa de înscriere la festival nu va mai fi achitată de niciun concurent.
"Am hotărât fiind o perioadă mai grea din cauza crizei financiare ca anul acesta să nu mai punem acea taxă de înscriere pentru concurenţi astfel încât se va putea înscrie oricine, important este să fie talentat", a declarat Ion Ilie, şeful Centrului de Creaţie Botoşani.
La festivalul care la primele ediţii s-a intitulat "Cântece pe Siret" participă concurenţi cu vârste cuprinse între 7 şi 80 de ani, atît grupuri cât şi solişti vocali. Concurenţii care şi-au manifestat deja intenţia de a participa în concurs sunt din Botoşani, Suceava, Galaţi, Vancea, Vaslui, Piatra-Neamţ dar şi Republica Moldova. "Este un festival care s-a lansat şi îl organizăm cu participarea primăria Bucecea pentru că aici a fost prima ediţie şi e festivalul acestui oraş. Ca în fiecare an aşteptăm solişti din oraşele de pe Siret pentru că aşa a fost creat iniţial acest concurs"a mai adăugat Ion Ilie. Joi, 20 mai, la sala mare a teatrului Mihai Eminescu, de la ora 16.00 va avea loc concursul propriu-zis care se va desfăşura pe categorii de vârstă iar vineri, 21 mai, cei mai buni dintre participanţi vor fi premiaţi în cadrul Galei Laureaţilor. care se va dsfăşura la Bucecea la sala sportului având în vedere că în prezent căminul cultural este în reabilitare. Toţi concurenţii vor fi acompaniaţi de orchestra Rapsozii Botoşanilor. Până acum au fost înscrişi în festival peste 40 de solişti şi 3 formaţii.
"Premiile festivalului sunt după posibilităţile actuale însă în urma acestui festival sperăm să ne bucurăm de copiii lansaţi care vor fi promovaţi ulterior în emisiunile tv şi celelalte concursuri naţionale. Este o mândrie pentru instituţia noastră atunci când la manifestările mari participă şi chiar câştigă premii copii lansaţi în festivalurile noastre", a încheiat Ion Ilie. Formaţiile "Busuioc Moldovenesc" din Sturzoska -Glodeni şi Mugurelul din Glinjeni- Făleşti vor susţine recital la acest festival.