Antrenorul FC Botoșani, înaintea meciului cu Timișoara: Timișoara e o echipă cu mare experiență de joc, nu cu un joc spectaculos, nu cu minunății

conferinta fc botosani enacheAntrenorul FC Botoșani, Costel Enache, susține că elevii săi sunt foarte bine motivați înaintea partidei de la Timișoara și chiar dacă sunt și accidentări s-au găsit soluții pentru ca echipa să facă un joc bun.

„Suntem după destul de multe etape, intensitate, antrenamentele nu sunt chiar ușoare, ritmul a fost unul alert, apar accidentări, apar suspendări, e inevitabil. Fotbalul e un sport destul de dur, viteza, forța au crescut exponențial și e normal să apară și accidentări. Ni le asumăm, încercăm să tratăm cât putem, încercăm să trecem repede, să tratăm lucrurile care ne dezechilibrează din punctul acesta de vedere și găsim soluții în continuare. […] Avem aceleași probleme, de Lorand nu mai are rost să amintesc, Stelian Cucu, Esteban și el în continuare cu probleme, L-am mai pierdut în ultimele antrenamente după intrarea de la Piatra Neamț și pe Benjamin Cucu, o entorsă, probabil că își va reveni în două- trei zile. E pe un drum bun. Dar ceilalți suntem pregătiți pentru meci”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, Costel Enache.

like facebookTehnicianul recunoaște că ACS Poli Timișoara nu este o echipă care să facă un joc spectaculos, dar cu siguranță este o echipă care poate aduce multe surprize, mai ales că are la bază e experiență mare de joc.

„Ușor sub nicio formă nu va fi. E un meci sub semnul echilibrului, Timișoara e o echipă cu mare experiență de joc, nu cu un joc spectaculos, nu cu minunății, dar cu un joc eficient, echilibrat. E o  echipă care în orice moment poate crea surprize, am văzut meciurile cu Dinamo din deplasare, cu CFR Cluj de acasă, în același timp trebuie să amintim și meciul cu Chiajna. E o echipă care e greu de citit și o echipă cu o experiență de joc deosebită, cel puțin așa o văd eu, gestionează foarte bine momentele cheie de joc”, a adăugat Enache.

Pentru partida de la Timișoara, FC Botoșani se va deplasa cu avionul.

„Au fost probleme pentru că așa mai învățăm din experiență. Au fost problemă pe care clubul încearcă să n-o mai repete și e drept că ne asigură cele mai bune condiții.[…] Vom dormi la Iași, a doua zi, pentru a nu ne trezi foarte devreme, plecăm de pe aeroport la Timișoara. N-avem niciun fel de probleme de organizare”, a spus antenorul.

„Nu e treaba noastră să știm ce se întâmplă la alte cluburi”

Referitor la situația critică prin care trece clubul din Timișoara, în privința chestiunilor financiare, Enache susține că FC Botoșani nu ia în calcul astfel de lucruri în momentul în care pornește la meci.

„Săptămâna aceasta au primit salarii. Nu e o problemă a noastră, e o gestiune a clubului din Timișoara. Lucrurile acestea pot fi reale sau mai puțin reale. Nu sunt repere după care să ne organizăm sau să ne desfășurăm noi activitatea. Noi trebuie să ne gestionăm lucrurile noastre, antrenamentele, disciplina, motivarea, concentrația, lucrurile pe care am încercat să le scoatem în evidență până acum. Nu e treaba noastră să știm ce se întâmplă la alte cluburi […]Și lucrurile acestea pot fi doar așa de a ne abate atenția de la ce trebuie să vedem în realitate la Timișoara, lucrurile care sunt pozitive în jocul lor, lucrurile mai puțin pozitive, puncte forte, puncte slabe. Sunt doar lucruri de a abate atenția de la ceea ce trebuie să facem noi și ce trebuie să facem noi este clar să fim concentrați și motivați. Restul sunt de cancan”, arată antrenorul.

Meciul dintre ACS Poli Timișoara și FC Botoșani va avea loc vineri, de la ora 18.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *