Vezi când va fi semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic de 107 kilometri!

lucrari Tehnic Asist pe drumul Cristinesti-0 RacovatPreședintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a primit vești bune de la Agenția de Dezvoltare Nord-Est Piatra-Neamț. Contractul de finanțare a drumului strategic de 107 kilometri va fi semnat până la sfârșitul anului.

like facebookAm toate asigurările că până de Crăciun, mai devreme chiar, vom semna contractul de finanțare. Documentația este finalizată și dusă la București. De asemenea, s-au trimis corecțiile necesare. După semnarea contractului urmează două-trei luni de proiectare a PT, după care urmează perioada de licitație a execuției. Toată lucrarea este ruptă în patru și vor fi cel mult patru constructori, iar speranța mea e că nu vor fi contestații în felul acesta”, a menționat Macaleți. 

Primul tronson al drumului strategic este pe raza județului Iași și asigură legătura între Șipote și limita cu județul Botoșani, pe o lungime de 5,9 km. Zona judeţului Botoşani va cuprinde tronsonul II, DJ 282H, între limita cu județul Iași-Rediu-Răuseni-Călărași, pe o lungime de 13,7 km. Tronsonul III, DJ 282, asigură legătura între DJ 282H, Răuseni-Todireni-Albești-Trușești-Dângeni-Hănești, pe o lungime de 51,1 km.

Tronsonul IV asigură legătura între DN 29D-Blândești-Cerchejeni-Sulița Cheleș-Lunca-Cernești-Todireni, pe o lungime de 25,8 km, iar tronsonul V, DJ 294, asigură legătura între Dângeni-Mihălășeni, pe o lungime de 9,5 km.

Investiția se ridică la 73,9 milioane de euro.

 

One thought on “Vezi când va fi semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic de 107 kilometri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *