Blocul ANL din Grivița, inclus pe lista de investiții de către Agenția Națională pentru Locuințe

anl botosaniAgenția Națională pentru Locuințe (ANL) a solicitat mai multe documente pentru blocul de locuințe ANL care urmează să se construiască în Grivița. Este vorba de un număr de 12 locuințe ANL care vor fi realizate în Grivița pentru salariații  Primăriei Botoșani și instituțiilor din subordine.
âViceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a cerut explicații vizavi de această investiție care urmează să se facă în Botoșani.
like facebookEste o adresă primită de municipalitate de la ANL prin care ni s-a transmis că a fost inclus un obiectiv în lista de investiții. Este vorba de 12 spații locative în Municipiul Botoșani, pe Aleea Grivița nr.18. Cei de la ANL au solicitat o serie de documente pentru a fi realizată investiția, termenul de transmitere a acestor documente a fost 20 iulie. Îmi doresc să se realizeze această investiție și aș vrea să știu dacă s-au încheiat demersurile și dacă putem ajuta cu ceva, să facem un bloc ANL și în cartierul Grivița, pentru că știm cu toții condițiile pe care le are Municipiul Botoșani”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *