Expoziţii de icoane şi concerte ale seminariştilor botoşăneni la Viena, Nürnberg şi München

Munchen_w747_h373_q100La invitaţia IPS Serafim, în perioada 29 septembrie-3 octombrie 2017, Grupul coral „Biruitorii“ al Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani s-a aflat în Austria şi Germania (Viena, Nürnberg şi München), unde au prezentat o expoziţie de icoane, au participat la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe, interpretând cântări religioase corale şi psaltice, folclorice şi cântece folk. Turneul lor se înscrie în seria de evenimente din 2017, an omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română, potrivit ziarullumina.ro.

like facebookLa invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, Grupul coral „Biruitorii“ al Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani, însoţit de părintele director dr. Daniel Dascălu şi de pr. Teodor Cenuşă, profesor de muzică psaltică la acelaşi seminar, s-a aflat la Viena, Nürnberg şi München, unde au promovat frumuseţea iconografiei ortodoxe şi au interpretat cântări religioase şi laice.

Vineri seara, 29 septembrie, invitaţii s-au aflat în Parohia „La Sfânta Înviere“ din Viena, participând la slujba Acatistului şi prezentând o expoziţie de icoane realizate de mai multe serii de elevi ai seminarului botoşănean ca lucrări de atestat la încheierea studiilor medii. Părintele Daniel Dascălu a explicat celor prezenţi cât este de importantă promovarea talentelor în rândul tinerilor ortodocşi, iar apoi a trecut în revistă lucrările iconografice. Expoziţia a fost însoţită de un program de cântări religioase corale şi psaltice, precum şi cântece din folclorul românesc sau folk, susţinute de seminarişti. Seara, părintele vicar prof. dr. Nicolae Dura i-a însoţit pe tinerii seminarişti într-o plimbare prin frumoasa capitală a Austriei. A doua zi dimineaţă, coriştii au dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie săvârşită la Biserica „Sf. Cuv. Antonie cel Mare“, iar apoi au fost invitaţi de părintele paroh prof. dr. Ioan Moga la o agapă frăţească.

Duminică, 1 octombrie, evenimentul a continuat la catedrala mitropolitană din Nürnberg, unde tinerii au dat răspunsurile liturgice, iar părintele Daniel Dascălu a predicat despre importanţa praznicului Acoperământul Maicii Domnului. După Sfânta Liturghie, programul iconografic şi coral a fost repetat şi în sala parohială de la Nürnberg, încântând audienţa. Lunea a fost dedicată vizitării principalelor obiective turistice din Nürnberg, printre care şi Kaiserliche Burg, vechea reşedinţă a împăraţilor romano-germani în Evul Mediu.

Marţi, 3 octombrie, de Ziua Naţională a Germaniei, tinerii au fost întâmpinaţi de părintele paroh Alexandru Nan, protopopul Bavariei, care i-a însoţit la principalele obiective turistice ale oraşului München. Seara, expoziţia a fost găzduită la Biserica „Sf. Wilibrord“, Parohia „Naşterea Domnului“ din München, fiind prezenţi numeroşi credincioşi români din capitala bavareză care s-au bucurat de repertoriul variat propus de seminarişti.

One thought on “Expoziţii de icoane şi concerte ale seminariştilor botoşăneni la Viena, Nürnberg şi München

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *