Noi proteste ale sindicatelor din asistență socială. Ce nemulțumire au

Sindicatul ImpactSindicatul Impact Botoșani, afiliat la Federația Națională Sindicală FNS PRO.ASIST, susține protestul federațiilor din asistență socială privind modalitatea aleasă de Ministerul Sănătății, aceea de a forța promovarea pentru adoptare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa II la Legea 153/2017 precum şi condiţiile de acordare a acestuia, în forma inițială propusă fără modificările solicitate de federațiile sindicale.

like facebookSindicatul IMPACT Botoșani a sesizat  public faptul că asistenții maternali profesioniști reprezintă categoria profesională cea mai defavorizată prin noua lege a salarizării bugetarilor, aceștia fiind prima categorie profesională care au avut parte de diminuări de salarii prin eliminarea unor sporuri, respectiv sporul 25% pentru copilul cu handicap aflat în plasament.

Federațiile din asistență socială au fost prezente la dezbaterile organizate de către Ministerul Sănătății pe tema acestui act normativ și au formulat propuneri pentru modificarea acestuia astfel încât, angajații din sistemul de asistență socială să poată beneficia de vouchere de vacanță, indemnizație de hrană, spor de 25% din salariul de bază pentru fiecare copil cu handicap acordat asistentului maternal, spor de 15% din salariul de bază acordat asistentului maternal profesionist începând cu al II-lea copil dat în plasament şi asistentului personal profesionist care are în îngrijire o persoană cu handicap și un spor de 15% din salariul de bază pentru încordare psihică foarte ridicată şi condiţii de muncă deosebite în care îşi desfăşoară activitatea.

Astfel,în urma consultărilor, Ministerul Sănătății a înțeles să nu accepte nicio propunere, astfel că, prin acest Regulament de sporuri considerăm că se dorește o reducere a veniturilor obținute de angajații din Asistență Socială, iar asistenții maternali profesioniști vor avea parte de o altă diminuare de 15% începând cu 1 ianuarie 2018 prin eliminarea sporului pentru încordare psihică, potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Impact.

 

One thought on “Noi proteste ale sindicatelor din asistență socială. Ce nemulțumire au

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *