Șeful ISU Botoșani, la întâlnirea cu directorii de școli: 30 de școli funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. ISU nu este împotriva eliberării autorizațiilor

cristian amarandei adjunct ipj botosaniȘeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a atras atenția că 30 de unități de învățământ nu dețin încă autorizații de securitate la incendiu, iar termenul expiră la sfârșitul lunii septembrie. Cristian Amarandei a declarat că în județul Botoșani sunt 508 unități de învățământ, iar în urma verificărilor s-a constatat că 30 de școli funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. El a menționat totodată că termenul limită pentru autorozare este 30 septembrie 2017, iar pentru unitățile de învățământ unde se promovează lucrări de investiții, termenul se prelungește până la 31 decembrie 2017.

like facebook”Suntem deschiși să vă asigurăm asistența tehnică, dar acest act nu poate fi emis dacă nu sunt deplinite toate condițiile, pentru că ne asumăm niște riscuri foarte mari și nimeni nu poate să treacă peste prevederile legale. Acest act administrativ reprezintă certificarea faptului că la momentul respectiv erau îndeplinite toate condițiile și nu poate nimeni să-și asume acest lucru dacă nu sunt realizate. Trebui să înțelegem cu toții, nu este ISU împotriva eliberării autorizațiilor, pentru că la un moment dat s-a creat un curent că ISU nu vrea să ne dea autorizații. Nu putem să ne asumăm ceva ce nu este legal. Nu putem să certificăm ceva ce nu este real”, a menționat șeful ISU Botoșani.

 

One thought on “Șeful ISU Botoșani, la întâlnirea cu directorii de școli: 30 de școli funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. ISU nu este împotriva eliberării autorizațiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *