Avertizare meteo de răcire accentuată a vremii. Vezi de când intră în vigoare!

avertizare meteorologicaMeteorologii au emis, joi, o nouă avertizare meteo de vreme rea pentru întreaga țară. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 21 septembrie, ora 10:00 – 22 septembrie, ora 20:00, se va înregistra o răcire a vremii, intensificări temporare ale vântului.

like facebookÎn intervalul menționat, vremea va continua să se răcească în toată țara, devenind rece pentru această perioadă cu precădere în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 și 18 grade. În zona montană înaltă, trecător, precipitațiile vor fi mixte.

Temporar vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul teritoriului și în zona de munte, cu viteze la rafală de 45…55 km/h.

Îndeosebi în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova va mai ploua, dar numai pe arii restrânse se vor cumula peste 15…20 l/mp.

 

One thought on “Avertizare meteo de răcire accentuată a vremii. Vezi de când intră în vigoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *